Confidenţialitate

86 de sportivi luptă astăzi pentru medalii la Campionatul Mondial de Karate

Campionatul Mondial de Karate Kyokushin de la Sibiu a debutat sâmbătă cu un moment emoționant. Cele 70 de echipe înscrise la eveniment, însumând un total de peste 400 de participanți din 41 de țări, au defilat cu steaguri în mână în Sala Transilvania, unde a răsunat imnul național al României, în cadrul ceremoniei de deschidere.

Pe parcursul întregii zile, sute de spectatori au asistat la luptele de pe cele trei tatamiuri, având ocazia să vadă bătălii spectaculoase, în urma cărora 86 de participanți s-au calificat în cea de-a doua zi a competiției, printre care și doi sportivi români. Sferturile de finală, semifinalele și finalele au loc astăzi, începând cu ora 10.

Tribunele Sălii Transilvania au fost ocupate în proporție de 70% în prima zi a celei de-a cincea ediții a Campionatului Mondial de Karate Kyokushin. Spectatorii au putut asista la lupte extrem de spectaculoase, unii dintre cei mai buni sportivi ai planetei participând la ediția din acest an a evenimentului. Încurajări au primit și tinerii sportivi din categoriile U18 și U21, care au avut, la rândul lor, evoluții bune pe tatamiurile din sală. Duminică, evenimentul se anunță cu atât mai spectaculos, având în vedere că cei mai buni dintre cei peste 400 de participanți sunt așteptați să se lupte pentru medalii.

„Este un eveniment de mare amploare. Am primit feed-back foarte bun din partea românilor, care nu au mai văzut așa ceva în România. Mă bucur că am reușit să aducem un astfel de turneu în România și în special în Sibiu. Echipele străine au fost extrem de impresionate de ceremonia de deschidere, de amenajarea sălii și de sprijinul acordat de autorități și de sponsori. Au fost momente emoționante atât la defilarea țărilor participante, cât și la intonarea imnului de stat. Astăzi, tribunele Sălii Transilvania au fost ocupate în proporție de 70%, iar mâine ne așteptăm la o participare și mai numeroasă, având în vedere că vor avea loc sferturile de finală, semifinalele și finalele”, a declarat Christian Hirsch, președintele Clubului Sportiv Transilvania – Hirschh Dojo din Sibiu, organizatorul Campionatului Mondial de Karate Kyokushin de la Sibiu.

Impresionat de momentul de debut, când a avut loc defilarea delegațiilor sportive, a fost și Shihan David Pickthall, vicepreședintele Federației Internaționale de Karate, care a lăudat prestațiile mai multor sportivi după prima zi a competiției.

„ A fost minunat să îi vedem pe toți cei peste 400 de concurenți fluturând steagurile și reprezentându-și țările din care provin, în cadrul ceremoniei de deschidere a Campionatului Mondial de Karate. Spectatorii au putut să vadă luptători extrem de buni în prima zi a competiției, am avut sportivi din Austria, România, Ucraina și Rusia foarte bine pregătiți. Astăzi este cea de-a doua zi a turneului, în care îi vom vedea la luptă pe cei mai buni sportivi”, a declarat Shihan David Pickthall, vicepreședintele IFK.

Doi sportivi români luptă azi pentru medalii

Luptele s-au desfășurat pe grafice de 16, 32 sau 64 de luptători, în funcție de numărul de participanți înscriși la fiecare categorie. În urma meciurilor de calificare 86 de sportivi au trecut mai departe în competiție, unii dintre ei urmând să joace direct în finală. Printre cei 86 se numără și doi români, Madena Bozianu, calificată în primii opt, și Bogdan Prâlea de la cadeți U18, care astăzi va juca direct finala la categoria sa de vârstă.

Duminică, în prima parte a zilei, începând cu ora 10:30, se vor disputa sferturile de finală și semifinalele, confruntările finale pentru medaliile de aur urmând să aibă loc după-amiază. Festivitatea de premiere va avea loc în aceeași zi, la ora 18:00.