În prima etapă de vaccinare, care a început la data de 27 decembrie 2020, până ieri, 14 ianuarie a.c, s-au vaccinat 67,5%, repectiv 168.705 persoane, din totalul estimat de 250.000 persoane eligibile pentru vaccinare.
Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea anti-Covid, persoane eligibile sunt cele care nu au trecut recent prin infecția cu SARS-CoV-2, nu au contraindicații de natură medicală și nu se află în izolare.
Vaccinarea persoanelor din prima etapă continuă, iar până la 31 ianuarie a.c., sunt deja programate la vaccinare 42.765 persoane.
Acest lucru înseamnă că, până la finalul acestei luni, 211.470 persoane ar putea fi vaccinate, adică 84,6% din totalul estimat.
De astăzi, 15 ianuarie a.c., cînd începe etapa a doua de vaccinare, în România sunt active 309 centre cu 413 puncte de vaccinare.
Dintre acestea, 60 de centre, cu 84 de puncte de vaccinare sunt organizate de Ministerul Apărării Naționale, iar 39 de centre, cu 45 de puncte de vaccinare, de Ministerul Afacerilor Interne.
Persoanele internate în cele 1.884 centre medico-sociale și rezidențiale de la nivel național vor fi imunizate prin intermediul echipelor mobile de vaccinare.
Din dozele planificate a fi livrate în perioada ianuarie-martie a.c., vor putea fi vaccinate 1.650.904 persoane, din care 994.704 vor primi și doza de rapel- menționează CNCAV.