Confidenţialitate

80% dintre angajații Metrorex au salarii nete de peste 5000 de lei pe lună

Din aproape 5.700 de salariați ai Metrorex, 80% au salariul net de peste 5.000 de lei. Un sfert dintre ei, câștigă lunar peste 7.000 de lei, reiese dintr-un document privind salariile angajaților de la metrou, consultat luna trecută de jurnaliștii de la Hotnews. 

Vorbind DOAR de salarii, înainte de sporuri, directorii mari și unii șefi de serviciu au salarii nete de peste 10.000 de lei, iar mulți șefi de birou primesc în mână peste 8.500 de lei, lunar.
Posturile de administratori baze de date primesc un salariu net de 9.196 de lei, inclusiv cu sporul de condiții nocive. Un lăcătuș are peste 8.600 de lei, iar un instalator, mai mult de 6.000 de lei.
Toți angajații Metrorex primesc un „spor de tunel” de circa 20%, prin contractul colectiv de muncă, și 9 din 10, spor de noxe.