Confidenţialitate


8 octombrie 1878, moment istoric pentru națiunea română


8 octombrie 1878, moment istoric pentru națiunea română

În 1878, România își obținea independența față de Imperiul Otoman în urma unor lupte care au dus la pierderea a aproape 5.000 de soldaţi şi îmbolnăvirea sau rănirea gravă pe front a altor aproape 25.000.

La 8 octombrie, pe Podul Mogoşoaiei, Armata Română victorioasă îşi face intrarea triumfală în Bucureşti.

Botezată de atunci Calea Victoriei, artera principală a Bucureştiului va deveni strada domnească a capitalei noului Regat al României.

Tratatul de pace dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman a fost semnat la San Stefano, în 3 martie 1878. Acesta a creat Principatul Bulgariei și a recunoscut independența Serbiei, Muntenegrului și a României.

La conferința de pace de la Berlin din 1878 s-a decis ca Rusia să recunoască României independența, să cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării, inclusiv portul Constanța, și mica Insulă a Serpilor.

În schimb, Rusia prelua județele din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad), care reintraseră în componența Moldovei după Războiul Crimeii prin prevederile Tratatului de la Paris din 1856.


Ultimele stiri
În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…