700 de persoane s-au adunat în parcul din Piața Unirii, de unde au plecat spre clubul Colectiv, într-un marș al tăcerii, la o săptămână de la incendiul în urma căruia și-au pierdut viața 32 de persoane.
Participanții au fost rugați să aducă la manifestare câte o candelă.
“Marşul tăcerii #Colectiv”, în memoria victimelor incendiului, a fost convocat pe Facebook, precizându-se că evenimentul nu are legătură cu protestele din ultimele zile.
La locul tragediei, în cursul serii s-a aflat și un sobor de 12 preoți care au ținut o slujbă pentru victime.
În memoria lor, au fost trase clopotele bisericilor de la Patriarhie și din apropierea clubului.
Și jucătorii echipei CFR Cluj au depus o coroană de flori la clubul Colectiv din Capitală. Toţi jucătorii şi antrenorii au aprins apoi lumânări.
În urma incendiului de vinerea trecută din clubul Colectiv, şi-au pierdut viaţa 32 de persoane şi au fost rănite aproape 200.
În spitalele din Capitală azi erau internați 127 de răniți, dintre care 65 în stare critică şi gravă.