Confidenţialitate

7 persoane, arestate pentru 30 de zile în dosarul achizițiilor ilegale de materiale sanitare | AUDIO

7 persoane își vor petrece următoarele 30 de zile după gratii, în dosarul de corupție referitor la achiziția ilegală de materiale sanitare pentru mai multe spitale COVID din Braşov și Harghita.

Judecătorii au dispus arestul preventiv la cererea procurorilor DNA.

Măsura se aplică în cazul fostei directoare a Spitalului de Boli Infecțioase din Brașov, acuzată de abuz în serviciu și în cazul directorului Spitalului Orășenesc din Odorheiu Secuiesc, pentru abuz în serviciu și luare de mită.

În arest își vor petrece următoarele 30 de zile și un consilier local din Săcele și un fost consilier județean, care a condus și comisia de sănătate a instituției din Brașov.

Arest preventiv a fost dispus și pentru administratorul firmei de la care Spitalul de Boli Infecțioase a cumpărat un aparat pentru dezinfecție la suprapreț, ofițerul de la Operațiuni Speciale, care ar fi oferit informații inculpaților și un referent de la Spitalul din Odorheiul Secuiesc.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Cristina Nica