Confidenţialitate

7 milioane lei pentru plata urgentă a salariilor la Compania Naţională a Uraniului

Ministerul Energiei a anunţat deblocarea tranşei a doua din ajutorul de urgenţă destinat Companiei Naţionale a Uraniului, în valoare de 7 milioane lei, pentru plata urgentă a salariilor şi pentru plata utilităţilor, în contextul în care şase membri ai Sindicatului Exploatare Preparare Uraniu din cadrul Companiei Naţionale a Uraniului au intrat, ieri, în greva foamei.

Şase membri ai sindicatului au intrat în greva foamei, la sediul Ministerului Energiei, pentru că angajaţii nu şi-au mai primit salariile de două luni şi jumătate, în timp ce alţi peste 700 de angajaţi ai CNU au oprit lucrul.

Ministerul va transfera restul fondurilor în contul CNU.

”Restul fondurilor de până la 14,8 milioane de lei vor fi transferate în contul CNU după ce vor fi analizate documentele puse la dispoziţia Ministerului Energiei de către CNU privind modul în care a fost cheltuită prima tranşă din ajutorul de urganţă”, se arată în comunicat.

Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa”, la care este afiliat Sindicatul Exploatare Preparare Uraniu, a solicitat Guvernului să deblocheze fondurile pentru plata salariilor şi să adopte măsurile necesare continuării activităţii CNU.

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat recent, într-un interviu acordat News.ro, că a fost făcută o analiză foarte serioasă privind Compania Naţională a Uraniului, unde problemele sunt destul de delicate.

“Anul trecut, pentru CNU s-a aprobat un ajutor de salvare, în două tranşe, prima tranşă a fost acordată anul trecut, iar acum avem discuţii avansate şi încercăm să acordăm în această lună şi a doua tranşă, ca să putem debloca situaţia de acolo”, a spus Toma Petcu.