Confidenţialitate

7 iulie, ziua mondială a ciocolatei

An de an, ziua mondială a ciocolatei este celebrată la 7 iulie, această dată fiind consemnată în istorie drept momentul când băutura pe bază de cacao a fost introdusă în Europa, în 1550.

Istoria deliciilor pe bază de cacao nu este pe deplin cunoscută.

Arheologii au descoperit dovezi despre prezența boabelor de cacao în alimentația omului datând de câteva mii de ani.

Boabele de cacao ar fi fost cultivate la început de civilizaţii străvechi din America de Sud, aztecii şi mayaşii fiind cei mai cunoscuţi între aceste populaţii indigene.

Cuvântul modern ”ciocolată” provine din două cuvinte din Nahuatl, o limbă vorbită de multe grupuri de azteci,

”Xocolatl”, care în traducere directă înseamnă ”apă fierbinte” şi ”cacahuatl”, care se referea la o băutură amară din cacao servită la ceremoniile religioase.

Când conchistadorii spanioli au ajuns în Lumea Nouă şi au început invaziile, colonizarea şi, în cele din urmă, distrugerea culturilor native, au descoperit şi valoarea cultivării boabelor de cacao. Au contribuit cu inventivitatea lor la reţeta băuturii de ciocolată adăugând zahăr şi condimente pentru a o îndulci. De aici, ciocolata a ajuns populară în rândul spaniolilor, care au păstrat secretă metoda de producţie pentru aproximativ 100 de ani de la descoperirea lor.

Potrivit unei legende, când exploratorul spaniol Hernando Cortes a ajuns în Mexic în căutare de aur şi argint, conducătorul aztec Montezuma a crezut că este o divinitate reîncarnată şi l-a întâmpinat cu un banchet somptuos unde s-a servit băutură de ciocolată.

Spaniolii nu puteau păstra secretul la nesfârşit şi ciocolata s-a răspândit şi în restul lumii vestice. Ciocolata – pe atunci consumată exclusiv sub formă de băutură – a ajuns în Franţa, apoi în Anglia, la curţile regale şi în case dedicate consumului de ciocolată, frecventate de elite. Ciocolata caldă era apreciată de clasa socială superioară pentru gustul şi beneficiile pentru sănătate şi, cu timpul, cacaua şi-a câştigat reputaţia de afrodisiac.

Exclusivitatea ciocolatei a fost în cele din urmă diminuată odată cu Revoluţia industrială, când echipamentele cu aburi au facilitat rapiditatea şi accesibilitatea în producţia prafului de cacao.

Ciocolata solidă a apărut pe piaţă şi s-a bucurat de succes în jurul anului 1850, când britanicul Joseph Fry a descoperit că adăugarea de unt de cacao peste praful de cacao formează o masă solidă. Peste 60 de ani, a ajuns cunoscută şi arta producerii de ciocolată cu un conţinut de arome diferite – cunoscut sub numele de ”praline” – legată de numele inventatorului belgian Jean Neuhaus II. Din acest moment, industria ciocolatei a explodat şi s-a răspândit în întreaga lume, potrivit istoriei prezentate de World Cocoa Foundation.

Deşi originară din Americi, în prezent, micul stat Coasta de Fildeş (Cote d’Ivoire) produce între 30 şi 40 de procente din cantitatea totală de cacao la nivel mondial.

Evenimentele organizate cu ocazia Zilei mondiale a ciocolatei includ degustări, târguri, festivaluri şi ateliere. SUA celebrează Ziua internaţională a ciocolatei pe 13 septembrie şi Ziua naţională a ciocolatei de două ori pe an: la 28 octombrie şi la 28 decembrie.

Consumul zilnic de ciocolată neagră reduce riscul de boli cardiace cu o treime. Doza letală de ciocolată pentru om înseamnă aproximativ 10 kilograme. Ciocolata are efect antibacterian în cavitatea bucală şi protejează împotriva cariilor dentare. Statisticile din SUA arată că în fiecare secundă se consumă aproximativ 45 de kilograme de ciocolată.

Elveţienii sunt cei mai mari consumatori de ciocolată, cu aproximativ 9 kilograme pe an de persoană, faţă de americani, care consumă aproximativ 4.3 kilograme. O altă informaţie inedită este că ciocolata albă de fapt nu este ciocolată, întrucât nu conţine cacao.

Surse: Agerpres, Chocolate.org, Nouveau Chocolates, Worldcocoafoundation.org