Confidenţialitate

7 foști miniștri scapă de acuzații în cel mai mare dosar de corupție, Microsoft

Noul procuror care a preluat dosarul de la Mihaela Moraru Iorga, ulterior dată afară din DNA, a descoperit că suspecţii au fost puşi sub acuzare după ce infracţiunile s-au prescris.

Data săvârșirii ultimei infracțiuni era octombrie 2004 iar termenul general de prescripţie pentru infracţiunea de abuz în serviciu este de 10 ani.

Procurorul şef al DNA a solicitat Inspecţiei Judiciare să verifice daca au fost respectate normele de procedură penală de către procurorul de caz care a instrumentat iniţial această cauză, pentru a se stabili dacă au fost sau nu săvârşite abateri disciplinare.

Cei 7 miniștri care au scăpat astfel de acuzații sunt Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu și Daniel Funeriu, foști miniștri ai educației, Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanțelor, Șerban Mihăilescu, Dan Nica și Adriana Țicău, foști miniștri ai Comunicațiilor.

Nu au scăpat însă oamenii de afaceri Dinu Pescariu și Claudiu Florică, fiind trimiși în judecată în dosarul Microsoft, pentru spălare de bani.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Inițial, procurorii îi acuzau pe miniștrii menționați de săvârșirea mai multor fapte de corupti, avizând mai multe contracte de licențe Microsoft pentru calculatoarele din administratia publică, în valoare de sute de milioane de euro.

Conform DNA, persoanele anchetate ar fi pretins ca mită 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Guvern în cadrul contractului.

Din toată afacerea, s-au desprins 3 dosare.

În primul, oamenii de afaceri Dumitru Nicolae, Dorin Cocoș, Gabriel Sandu și Gheorghe Ștefan au fost condamnați la inchisoare de la 2 la 6 ani.

Celelalte două, în care sunt acuzați Claudia Florică, Dinu Pescariu, Tatomir Călin și Vreme Valerian, încă se judecă.