Dragi părinți, cu toții ne dorim să avem o relație frumoasă și temeinică cu copiii noștri. Dar uneori ne rătăcim în aglomerația vieții, cu munca sau alte probleme, și uităm că lucrurile mici stau la baza unor rezultate mărețe. Am pregătit o listă cu 7 activități pe care să le facem cu copiii și care vor reprezenta o fundație solidă pe care vom putea construi relația cu ei. Sunt sfaturi culese din episoadele emisiunii Tați în Aer, unde purtăm discuții cu specialiști în educație, psihologi și, în general, părinți implicați.
- Stați la masă împreună fără ecrane – aceste momente ar trebuie să fie sacre. Măcar o dată pe zi este recomandat să adunăm toată familia la masă și să comunicăm. Nu să ne comunice televizorul, tableta sau telefon ce vor ei, ci să dialogăm.
- Comunicați, nu vorbiți – apropo de dialog, e o mare diferență între a vorbi, hei ce faci, bine? Bravo, ai avut o zi drăguță, da! Și a comunica cu adevărat, simt că te apasă ceva, ai vrea să discutăm, să îmi spui care este trăirea ta, să mă ajuți să te pot înțelege, vreau să îți fiu alături
- Cițiți! Împreună! Ce ar fi să ne așezăm pe canea și să citim jumătate de oră? Și nu doar atunci când sunt copiii mici și le citim povești, dar și când vor fi mai mari. Probabilitatea ca cei mici să citească în adolescență și maturitate, crește direct proporțional cu cât ne văd pe noi, părinții, că citim. Degeaba le vom pretinde să îndrăgească lectura și să aleagă cărțile în locul filmelor, a jocurilor sau a rețelelor sociale dacă nu le setăm o astfel de normalitate prin propriul exemplu.
- Faceți sport! Continuând pe linia propriului exemplu, hai să facem sport împreună. Nu doar să mergem pe lângă copii noștri în timp ce aleargă, merg cu bicicleta, se joacă fotbal sau alte sporturi, ci chiar să facem și noi activitate fizică. Iar dacă vor crește auzind că mama și tata merg la sport, la antrenament sau mergem cu toții cu bicicletele, de exemplu, vom normaliza activitatea fizică în viețile lor. De beneficiile mișcării nu cred că are rost să mai menționez, nu-i așa?
- Joacă-te cu copilul tău! Fie că ești mama sau tată. Dar bărbații predominant au capacitatea de a se juca cu adevărat, spun psihologii. Când se încing la joacă cu mașinuțele, păpușile sau prinselea, trăiesc momentul cu totul. Și, cel mai important, joacă-te când îți cere asta copilul tău, nu când îți vei face timp pentru el. Disponibilitatea părintelui în momentele de joacă este esențială pentru construcția relației, respectiv, pentru evitarea dezamăgirilor copiilor.
- Acordat-i încredere și nu judeca! Probabil că aceste idei sunt cele mai importante dintre tot ce am cules în urma discuțiilor purtate și a documentării despre relația părinte-copil. Câștigă-i încrederea copilului prin deschidere, prin îndemn la dialog, prin modul în care îi respecți opiniile și fă-l să nu se simtă judecat. Chiar și atunci când va greși, chiar și atunci când îți va veni să îl… ’’pupi’’ din cap până în picioare, NU ÎL JUDECA. Caută să înțelegi prin ce a trecut, ce a simțit, de ce a reacționat așa și arată-i încredere că în viitor va gestiona diferit situația. Cea mai mare prăpastie dintre noi poate apărea atunci când nu există încredere, fără de care nu putem clădi nimic temeinic.
- Ascultați RADIO împreună! Mă să fie, îmi vei spune, cum vine asta? Simplu, radioul este un bun instrument de a lansa subiecte de discuție. Când asculți o informație la radio, ea poate fi imediat dezvoltată în familie de genul ’’Știai de asta?’’, ’’De ce?’’, ’’Cum ți se pare această informație?’’, iar exemplele pot continua. Pe lângă conținut, avem și muzica, generatoare de stări și emoții. Care ne poate uni într-un vers rostit în același timp, cu zâmbetul pe buze și cu o posibilă amintire pe care o vom prețui o viață întreagă, în drum spre mare, cântând ’’Vara asta ….’’.
La fel cum face și Europa FM de 24 de ani! Este parte din viața noastră și ne leagă amintiri frumoase. Momente trăite împreună cu cei dragi și cu radioul în fundal, ne provoacă să gândim, să învățăm, să avem altă opinie și să deschidem un dialog și pur și simplu să ne distrăm ascultând cele mai bune cântece de ieri și de azi.
Tudor, fiul meu în vârstă de 2 ani, deja spune/cântă ’’Europaaaa FM’’ și am realizat că deja avem un exemplu prin care radioul ne aduce mai aproape și scrie amintiri frumoase.
La mulți ani, Europa FM! Ești parte din viața mea din primul an, când eram la țară și te ascultam pe un aparat de radio prăpădit, ai fost în toți anii în care te-am ascultat, cântat și am visat la tine, iar mai apoi, de 5 ani de când mi-ai acordat privilegiul de a face parte și eu din viața ta, în calitate de prezentator.
Ești și vei fi mereu parte din viața mea!