Confidenţialitate

Jucării posibil contrafăcute în valoare de peste 1.000.000 lei, descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă

Jucării posibil contrafăcute în valoare de peste 1.000.000 lei, descoperite de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanța bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare totală de aproximativ 1.000.000. lei.

O echipă formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au controlat două containere încărcate cu bunuri, sosite din China, având ca destinatar o societate comercială din R. Moldova.

În urma verificărilor amănunțite s-a constatat că în interiorul acestora se aflau aproximativ 4.160 roboți de jucărie, 1656 mașinuțe, 1696 păpuși și 1944 seturi de jucării, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.

Bunurile, cu o valoare de aproximativ 1.000.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.

Sursa foto: Politia de Frontiera