Premierul Nicolae Ciucă a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.
”Ultima duminică a lunii mai o dedicăm în fiecare an românilor de pretutindeni, oameni care prin rădăcinile lor strămoşeşti, tradiţii şi identitate culturală se simt legaţi sufleteşte de România chiar dacă s-au născut, trăiesc sau muncesc în afara graniţelor.
Prin ceea ce sunt, prin contribuţia la imaginea României în lume, trăirile lor şi apropierea sufletească de identitatea noastră comună sunt emoţionante. Ziua Românilor de Pretutindeni are rolul de a conştientiza această legătură indestructibilă, subliniind totodată potenţialul ei”, declară șeful executivului.
“Sunt milioane de români în afara ţării. În centrul preocupărilor Guvernului sunt românii, indiferent unde se află ei. Promovăm, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, întărirea legăturilor cu comunităţile istorice româneşti şi susţinerea lor pentru păstrarea identităţii naţionale, prin proiecte educaţionale şi culturale, realizate la nivel interministerial, prin colaborarea cu societatea civilă şi mediul academic.
De asemenea, prin măsurile pe care le adoptăm la nivelul Guvernului, ne asigurăm ca şi românii din afara graniţelor să se bucure de drepturi depline şi acces la servicii administrative digitale şi moderne şi o mobilitate deplină dinspre sau către România, atât pentru relocare, dar şi pentru antreprenoriat, educaţie, turism sau cultură”, adaugă premierul.
“Avem români capabili şi talentaţi, atât în ţară, cât şi răspândiţi în întreaga lume. Cei care îşi doresc să sprijine efortul nostru de a dezvolta România cu experienţa şi priceperea lor sunt bineveniţi să se întoarcă acasă, iar pentru aceasta avem deja adoptate măsuri care să-i motiveze şi să le ofere un mediu economico-social cât mai atractiv. Am făcut deja paşi importanţi pentru lansarea primelor patru scheme de ajutor de minimis aferente programelor de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, în valoare de 777 de milioane de lei, care vizează inclusiv inserarea în sistemul antreprenorial a românilor care se întorc din diaspora. Avem proiecte prin care vrem să atragem cercetători de excelenţă din afara ţării în organizaţii publice de cercetare, care vor deveni centre de excelenţă, dar şi în alte proiecte de vârf care să reunească talentele şi cercetarea românească, alături de spiritul antreprenorial românesc, cu sprijinul administraţiei publice.
Vrem, totodată, ca românii care aleg să muncească în afara graniţelor să fie respectaţi şi să li se respecte drepturile prevăzute în legislaţia ţărilor în care muncesc şi am convingerea că memorandumul semnat de curând în acest sens la nivelul ministerelor de resort din România şi Italia va fi urmat de demersuri similare şi cu alte state din Uniunea Europeană şi nu numai.
Şi, nu în ultimul rând, având în vedere situaţia dificilă creată de invazia rusă în Ucraina, ţinem permanent legătura şi suntem alături de comunitatea de români din această ţară, să le asigurăm tot ceea ce au nevoie pentru a putea să facă faţă tragediei războiului şi crizelor conexe acestui conflict.
Suntem alături de toţi românii de pretutindeni. La Mulţi Ani, tuturor!” conchide Nicole Ciucă.