Confidenţialitate

6 ore pentru a uita de frică

Un studiu în acest sens a fost publicat recent în revista Nature.

Retrăirea unei amintiri înfricoşătoare deschide calea către ceea ce experţii consideră ‘o fereastră de reconsolidare’, o perioadă limitată de timp în timpul căreia o amintire neplăcută poate fi transformată într-o amintire bună.

O echipă de cercetători de la Universitatea din New York a reuşit să neutralizeze amintirile care provoacă frica acţionând în cadrul ‘ferestrei’ de şase ore.

Ei speră ca studiul lor să fie de folos persoanelor care suferă de diverse afecţiuni precum sindromul stresului posttraumatic.

În cadrul studiului, voluntarii au fost conectaţi la o serie de electrozi şi au fost supuşi unor şocuri electrice de intensitate mică de fiecare data când le-a fost arătată imaginea unor pătrate colorate diferit, pentru a-i face să se teamă de această imagine, ceea ce s-a şi întâmplat.

În etapa următoare, cercetătorii au făcut un contraexperiment, pentru a stopa frica.

Ei le-au arătat voluntarilor aceeaşi imagine, însă de această dată fără să mai aplice şocurile electrice.

În acest fel, oamenii de ştiinţă au aflat că această strategie a avut succes, însă numai dacă voluntarii au fost obligaţi să îşi amintească mai întâi experienţă înfricoşătoare din etapa precedentă, fiind nevoiţi să şi-o reamintească în primele şase ore de la începerea acestui ‘tratament’.

Totodată, cercetătorii au remarcat că această metodă a oprit frica voluntarilor doar în cazul imaginilor specifice, a pătratelor colorate, de natură să declanşeze amintirea înfricoşătoare, sugerând astfel că procesul de ştergere a amintirilor neplăcute are ţinte extrem de precise.