Confidenţialitate

6 ani de la tragedia din Colectiv: Un marș și o adunare publică pentru comemorarea victimelor

Astăzi se împlinesc 6 ani de la tragedia din Colectiv, 64 persoane și-au pierdut viața după acel incendiu.

De dimineață au fost slujbe de pomenire a victimelor, iar începând cu ora 17 va avea loc un marș de comemorare, care va începe la Curtea de Apel Bucureşti, şi va continua până la fostul club Pionierul, până la ora 23,00.

Slujba a avut loc chiar în fața Clubului Colectiv, unde, pe rând, au fost aduse și coronae din partea autorităților.

Nici președintele Klaus Iohannis, nici ate oficialități nu au venit, ca în alți ani, în fața Clubului.

Seara trecută, în piața Victoriei a avut loc un protest al Comunității Declic, pentru a atrage atenția că, după 6 ani, în sănătate nu s-a schimbat mare lucru, iar pandemia scoate la lumină precaritatea sistemului. Reprezentanta Comunității Declic.

De asemenea, justiția nu a reușit nici până acum să dea o sentință finală în acest proces.

Începând cu ora 17,00 se va forma un lanţ uman din 4 în 4 metri, pe trotuarul din faţa Curţii de Apel Bucureşti.

Participanții vor merge apoi pe Splaiul Independenţei, Podul Şerban Vodă , până în dreptul sediului Camerei de Comerţ, apoi pe strada Bucur – cu punct final la fostul club Pionierul.

Acolo va avea loc o adunare publică, până la ora 23, oră la care a izbucnit incendiul din Clubul Colectiv.