Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 5.834 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.
Valoarea sancţiunilor contravenţionale însumează 11.142.285 de lei.
Prin structurile abilitate ale Ministerului de Interne, până în prezent, au fost întocmite, 519 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, o faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Grupul de Comunicare Strategică a raportat, duminică, alte 431 infecții cu noul coronavirus.
Numărul cazurilor noi se ponderează cu cele transmise în cursul zilei de sâmbătă (165), întrucât au fost constatate decalaje în înregistrarea acestora pe fondul ajustărilor în sistemul de raportare din teritoriu, potrivit GCS.
Concret, au fost raportări care erau aferente zilei de sâmbătă și au venit după ora 13.00, când a fost difuzat buletinul.
De la izbucirea epidemiei, numărul contaminărilor a ajuns la 13.163.
Bilanțul deceselor a crescut la 780 în România.
La ATI, mai sunt internați 255 pacienți.
Până la acest moment, în România s-au făcut 195.508 de teste.
În carantină instituționalizată sunt 13.349 de persoane. Alte 20.123 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.349 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus (1.387 în Italia, 560 în Spania, 29 în Franța, 271 în Germania, 71 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta și Suedia.
De la izbucnirea pandemiei, au decedat 93 de cetățeni români aflați în străinătate, 29 în Italia, 19 în Franța, 28 în Marea Britanie, 8 în Spania, 4 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția și unul în SUA, anunță Grupul de Comunicare Strategică.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați (9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia).