Confidenţialitate


Bilanțul controalelor din centrele de asistență socială: 51 de centre clandestine au fost descoperite. Peste 40 de dosare penale au fost deschise în total


Bilanțul controalelor din centrele de asistență socială: 51 de centre clandestine au fost descoperite. Peste 40 de dosare penale au fost deschise în total

În urma verificărilor dispuse la centrele rezidențiale pentru vârstnici, minori sau persoane cu dizabilități, în perioada 10 – 18 iulie, desfășurate în 40 județe din țară, dar și în Capitală, au fost descoperite 51 de centre clandestine în cazul cărora au fost deschise 17 dosare penale. La nivelul întregii verificări, în urma neregulilor constatate, au fost deschise în total 47 de dosare penale și au fost aplicate peste 10.000 de sancțiuni contravenționale în valoare de pste 34.000 de lei. Peste 2700 de centre din totalul de 2803 licențiate au fost verificate.

Echipele specializate au dispus peste 110 de măsuri de suspendare, 7 de retragere a autorizației și 18 de închidere. La fața locului au fost evaluate aproape 60.000 de persoane rezidente – dintre acestea, pentru 600 a necesitat relocare. În București și Ilfov verificările continuă pe fondul numărului mare de centre existente.

2724 de centre din 2803 licențiate au fost verificate în perioada 10-18 iulie 2023 în 40 de județe din țară și în Capitală

Echipe mixte, formate din angajați ai instituțiilor cu atribuții de control, au verificat în perioada 10 iulie – 18 iulie 2023 un total de 2724 de centre din totalul de 2803 licențiate în contextul căminelor pentru vârstnici, persoane minore sau persoane cu dizabilități.

Au fost desfășurate verificări în 40 de județe, iar în Capitală și în Ilfov verificările continuă din cauza numărului mare de centre de aici.

100 măsuri de suspendare, 7 măsuri de retragere a autorizației și 18 măsuri de închidere

Echipele specializate au dispus 135 de măsuri complementare (110 măsuri de suspendare, 7 de retragere a autorizației sanitare de funcționare și 18 de închidere), iar a fața locului au fost evaluate 59.071 persoane rezidente, din care 627 au necesitat relocare.

Au fost constatate și aplicate 10.507 sancțiuni contravenționale în valoare de 34,389 milioane de lei.

51 de centre clandestine au fost descoperite

51 de centre clandestine au fost descoperite, prin urmare, 543 de persoane au fost preluate de aparținători. În cazul acestora au fost dispuse 308 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 3 milioane de lei și au fost deschise 17 dosare penale – 6 dintre acestea vizează infracțiuni contra persoanei și 11 infracțiuni de natură economică.

Până la această data au fost deschise 47 de dosare penale

  • 12 vizează infracțiuni contra persoanei (lipsire de libertate în mod ilegal, lovirea sau alte violențe, trafic de persoane, împiedicarea intervenției ajutoarelor pentru salvarea unei persoane de la un pericol iminent și grav pentru viață, vătămare corporală din culpă);
  • 35 infracțiuni de natură economică.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Marcel Ciolacu cere suspendarea șefilor AJPIS din județele unde au fost descoperite probleme majore în căminele pentru vârstnici


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…