Aproximativ 4.000 de militari şi specialişti din Ministerele Apărării, de Interne, SRI, Administrația Penitenciarelor şi din alte 21 de ţări defilează în capitală, de ziua naţională.
Parada începe la ora 11, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, colonelul Oliver Anghel, spune la Europa FM că în acest an, pe sub Arcul de Trimf, vor defila şi 500 de militari din alte 21 de ţări aliate sau partene ale României.
Dacă vremea va permite, parada va fi deschisă de Aviaţie-50 de elicoptere şi avioane, inclusiv două aparate de luptă ale Forţelor Aeriene Regale Canadiene, Forţe care ajută România să-şi supravegheze spaţiul aerian.
În acest moment, Forţele Aeriene au în dotare 12 avioane F 16, iar în cursul acestei săptămâni, Guvernul a decis să trimită Parlamentului spre avizare, în procedură de urgenţă, cererea MApN de achiziţie a încă cinci avioane de acelaşi tip.
Avioanele vor costa 100 milioane de euro şi vor fi cumpărate ca şi precedentele, din Portugalia.
Primele patru vor sosi în anul 2020, iar ultimul în anul 2021.
Tot de ziua naţională, Ministerul Apărării a prezentat-o publicului pe prima vloggeriţă a Armatei.
Este vorba despre Eva Antonia Nedelcu, elevă fruntaşă în clasa a X-a la Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza.
Ea a povestit deja cum e să fii adolescentă într-o unitate militară.