Marți se împlinesc 50 de ani de la înăbuşirea de către tancurile sovietice a mişcării reformatoare “Primăvara de la Praga”.
Intervenţia şi ocupaţia sovietică s-au soldat cu peste 400 de morţi.
În noaptea de 20 spre 21 august 1968, Uniunea Sovietică, susținută de Bulgaria, Ungaria, Polonia şi RDG, a invadat Cehoslovacia, punând capăt brutal unei tentative a conducerii Partidului Comunist cehoslovac de a instaura un “socialism cu faţă umană”.
Au murit atunci peste 400 de cehi şi slovaci, iar momentul a dus la încheierea perioadei de dezgheţ marcată de ridicarea cenzurii şi o liberalizare a activităţilor politice, economice şi culturale.
Nicolae Ceaușescu s-a opus atunci invadării Cehoslovaciei și a criticat politica sovietică în termeni neobișnuit de duri, ceea ce a făcut ca imaginea României în Occident să fie consolidată pentru ani buni.
Ieri, peste 300 de persoane au manifestat în faţa ambasadei Rusiei la Praga.
“Nu vom uita niciodată” sau “Stop imperialismului rus” au fost două dintre bannerele manifestanţilor.