Anul acesta, organizația Vocea Copiilor Abandonați sărbătorește cinci ani de activitate în interesul copiilor abandonați, ocazie cu care lansează cartea “#Împreună”, în cadrul conferinţei “Povestea mea”.
“#Împreună a apărut ca o necesitate, o dorință de schimbare, de a spune mai departe că se poate”, spune Vişinel Bălan, membru al organizaţiei Vocea Copiilor Abandonați.
“#Împreună” prezintă cinci povești de viață ale unor persoane care, deși au crescut în case de copii, au reușit. Cartea cuprinde poveştile motivaţionale ale lui Virgil Gheorghe Bălan, Vasile Porumbaru, Cosmin Niţă, Tiberiu Antipa şi Vişinel Bălan.
“Șansele care li se dau în mod normal celor care cresc în orfelinate sunt extrem de mici, însă tocmai de aceea e important să spunem mai departe că în ciuda serviciilor precare, ba chiar abuzive pe care le oferă statul și a stigmei pe care o duc mare parte din viață acești copii, există soluții. Este o carte despre fiecare din noi. Despre momentele în care să renunți pare singura soluție. Ei nu au renunțat!
La finalul cărții ți-am lăsat ție spațiu liber. Îți poți nota ce ți se pare important să ții minte, să îți așterni gândurile, emoțiile – în scris sau în desene. Credem că e important să cultivăm un spațiu pe care îl are fiecare cu el însuși. Ceva ce nu-ți poate lua nimeni”, continuă Vişinel Bălan.
Conferința “Povestea mea” şi lansarea cărţii “#Împreună” vor avea loc pe 4 iunie 2018, la Teatrul Național București – Sala Media, începând cu ora 17:15.