Chuck Berry s-a stins din viață sâmbătă, la vârsta de 90 de ani. Multe sunt piesele care l-au ajutat pe Chuck Berry să-și câștige titlul de ”părinte al genului rock-and-roll”. Cu toate că acestea scriua istorie în muzică în anii 50 și urmărotarele decade, numele lui Chuck Berry nu a fost dat uitării, cu toate că ultimul său album a fost lansat în 1979. “Chuck”, albumul pe care Chuck Berry nu a mai apucat să-l lanseze, ar fi trebuit să se lanseze în 2017.
Chuck Berry – “Maybellene” (lansată în 1955)
Născut pe 18 octombrie 1926, Charles Edward Anderson “Chuck” Berry, pe numele complet, și-a început cariera muzicală în 1953 în trioul format de pianistul Johnnie Clyde Johnson. Doi ani mai târziu avea să se facă remarcat cu piesa “Maybellene”, unul dintre primele cântece rock-and-roll.
Hitul a fost inspirat de “Ida Red”, un cântec tradițional cu origini incerte care a fost făcut celebru în 1938 de Bob Wills alături de Texas Playboys. Totuși, varianta lui Chuck Berry avea să vină cu un sunet nou pe care muzica nu-l mai cunoscuse până atunci.
Piesa avea să fie inclusă pe primul album Chuck Berry – ”After School Session”, lansat în 1957, un material care a mai inclus și alte piese de succes, printre care “Too Much Monkey Business”, “Brown Eyed Handsome Man”,”Wee Wee Hours”, “Roly Poly (aka Rolli Polli)”, “No Money Down” și “School Days”. Merită precizat că toate piesele de pe acest album au fost scrise de artist.
Chuck Berry – “Roll Over Beethoven” (lansată în 1956)
Leonard Cohen este unul dintre artiștii care a apreciat această piesă și a făcut mai multe comentarii legate de ea. Chuck Berry a vrut să transmită un manifest al noii generații care preferă ritmul și dansul ca o alternativă la muzica clasică, alegerea numelui compozitorului Ludwig van Beethoven pentru titlu nefiind deloc una întâmplătoare. Mai puțin știut este că piesa a fost inspirată de sora mai mică artistului, care obișnuia să cânte la pian compoziții ale lui Beethoven și muzică clasică, în general, monopolul său asupra instrumentului din sufrageria familiei lăsând puțin loc pentru ca ceilalți membrii ai familiei să mai cânte ceva.
Chuck Berry – “School Day” / ”School Day (Ring! Ring! Goes the Bell)” (lansată în 1957)
Piesa, având un nume predestinat, ”School Day”, a devenit un adevărat imn pentru tineri, piesa fiind una îndrăgită pentru petrecerile de la finalul anilor 50. Inclusă pe albumul ”After School Session”, apărut în 1957, piesa s-a transformat într-un imn rock and roll. Mai este cunoscută sub numele extins de ”School Day (Ring! Ring! Goes the Bell)”. A urcat până pe locul 5 în Billboard Hot 100, dar a ajuns în fruntea topului R&B Best Sellers.
Chuck Berry – “Rock and Roll Music” (lansată în 1957)
Același an 1957 aduce încă un hit major pentru Chuck Berry – “Rock and Roll Music”. Recunoscut drept hitul cu cele mai multe coveruri – „Rock and Roll Music” a ajuns să aibă succes și în interpretările altor artiști de calibru, printre care Humble Pie, Manic Street Preachers, Bryan Adams, The Beatles, Bill Haley & His Comets și The Beach Boys.
Chuck Berry – “Memphis” (lansată în 1959)
Una dintre cele mai poetice piese lansate de Chuck Berry, “Memphis”, a fost scrisă pe parcursul unei luni. Contrar așteptărilor, piesa “Memphis” nu are nicio legătură cu orașul Memphis aflat pe malurile răului Mississippi. Cheia întregii piese stă în finalul ei, unde ascultătorul află că Marie este o fetiță în vârstă de șașe ani cu o poveste interesantă, în opoziție cu ceea ce ascultătorul ar fi putut crede până la ultimele versuri.
În afara listei de mai sus, adăugăm o piesă pentru care nu mai sunt necesare alte comentarii: “Johnny B. Goode” (1958).