Confidenţialitate

5 milioane de euro, prejudiciul în dosarul lui Marine Le Pen

Cu puțin înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale din Franța, candidata de extremă dreapta, Marine Le Pen primește o lovitură grea.

Parlamentul European a estimat la aproape 5 milioane de euro prejudiciul în scandalul angajărilor fictive făcute de Marine Le Pen și de alți eurodeputați ai partidului Frontul Național.

Legislativul de la Bruxelles a început deja procedurile pentru ridicarea imunității parlamentare a lui Marine Le Pen.

Inițial, prejudiciul în acest dosar fusese estimat la 1,9 milioane de euro, dar Parlamentul European l-a actualizat la aproape 5 milioane, după ce a descoperit elemente noi în acest dosar.

Suma de 5 milioane de euro reprezintă fonduri publice ale Uniunii Europene care au fost virate, în mod fraudulos, în perioada 2012-2017, unor persoane angajate ca asistenți parlamentari, atât la cabinetul lui Marine Le Pen, președinta Frontului Național, cât și la cabinetele altor eurodeputați din același partid. Pe lista celor care ar fi făcut angajări fictive, se află inclusiv Jean-Marie Le Pen, tatăl lui Marine Le Pen. Anchetatorii francezi spun că au fost angajați pe post de asistenți ai europarlamentarilor chiar membri ai partidului Frontul Național, ceea ce contravine regulamentului Parlamentului European.

Cererea procurorilor privind ridicarea imunității lui Marine Le Pen a ajuns deja la comisia de afaceri juridice din legislativul de la Bruxelles, însă votul final nu va fi dat de plenul Parlamentului înainte de 7 mai, când are loc turul 2 al alegerilor prezidențiale din Franța.

Folosindu-se de imunitatea sa parlamentară, Marine Le Pen a refuzat până acum să se prezinte la poliție sau în fața procurorilor și a precizat că nu da explicații în acest dosar înaintea scrutinului prezidențial.