Dinamo a fixat un preț “modic” pentru biletele la meciul cu echipa a 2-a a clubului, din 16-imile Cupei României.
Cinci lei va costa intrarea la orice sector al stadionului din Ștefan cel Mare, la partida cu Dinamo 2, programată miercuri de la ora 21:00.
Casele arenei vor fi deschise în ziua meciului, de la ora 12:00, până la primul fluier al arbitrului. Amintim, după ce Dinamo și Dinamo 2 au fost trase la sorți ca adversare în 16-imile Cupei, FRF a recunoscut că nu a luat în calcul această situație, neechitabila față de restul participantelor la competiție, iar din sezonul viitor regulamentul va fi schimbat.
În aceiași fază a Cupei României, Steaua va juca în deplasare la Foresta Suceava joi seară de la ora 21:30 și campioana Astra Giurgiu o va întâlni pe Nuova Mamma-Mia Becicherecu Mic, în aceiași zi, de la ora 16:00.
Runda va începe marți, când sunt programate 3 înfruntări: CSM Râmni Vâlcea – CFR Cluj, ASU Poli Timișoara – Pandurii Tg. Jiu și Sepsi Sfântu Gheorghe – CS “U” Craiova.