Confidenţialitate

5% dintre pacienții de la Socola suferă de Sindromul Italia

Aproximativ 5% din numărul total al pacienţilor internaţi în anul 2017 cu depresie la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi au fost femei cu “Sindromul Italia” a declarat, miercuri, medicul psihiatru Cozmin Mihai.

“În 2017 au fost în jur de 3.400 de internări la Institutul de Psihiatrie Socola din Iaşi, 5% procente reprezentând femei afectate de sindromul Italia. Cauzele sunt multiple – structuri fragile, persoane care au ajuns în medii psiho-stresante, unde nu au primit sprijin şi în felul acesta au decompensat, au făcut depresie”, a spus medicul psihiatru Cozmin Mihai, la conferinţa “Sănătatea mintală la locul de muncă”, care are loc la Palatul Parlamentului.

El a explicat că “Sindromul Italia” este o depresie socială care afectează persoanele plecate să lucreze ca asistente familiale în Italia şi în cele mai multe cazuri îngrijesc persoane cu demenţă Alzheimer.