Confidenţialitate

Asociația Ana și Copiii a dat startul Școlii de vară pentru alfabetizarea digitală a atât a copiilor, cât și a părinților din familii vulnerabile

Dacă în perioada de urgență cei 180 de copii care vin zilnic în centrele de zi ,,Ana și Copiii” din București, Prahova și Călărași au fost susținuți material, prin pachete alimentare, donate o dată la două săptămâni de către echipa mobilă a asociației, dar și prin sprijin educațional și emoțional online, începând cu 15 mai, cele 3 centre ale asociației sunt active și îi primesc din nou pe copii. Totodată, recent, ONG-ul a dat startul Școlii de vară pentru digitalizarea copiilor și părinților din familii vulnerabile.

Situația copiilor din familii vulnerabile este mai delicată ca niciodată, mai ales în contextul în care mulți dintre părinții acestora lucrau în industriile cele mai afectate de criză, iar în multe familii nu mai există nici măcar veniturile lunare, care oricum erau mici încă de dinaintea acestei perioade delicate. Astfel încât numărul de cereri de sprijin a crescut în mod considerabil. Mai mult, pentru mulți dintre acești copii, spațiile locative sunt cu greu un mediu potrivit pentru învățare: în aceeași încăpere locuiesc mai multe persoane, dormitorul servește de multe ori și pe post de bucătarie, unele spații sunt insalubre, etc. Așa că deschiderea treptată a centrelor de zi este singura soluție reală pentru copiii vulnerabili abandonului școlar și chiar familial”, spune Mihaela Voivozeanu, președintele Asociației Ana și Copiii.

În momentul de față, în cadrul asociației ,,Ana și Copiii”, cei mici desfășoară activități educaționale și iau masa doar în spațiile exterioare, unde vin pe ture și în grupe mai mici. Am folosit primele două luni de întoarcere a copiilor pentru recapitularea materiei principale și sedimentarea cunoștintelor de bază. Din păcate, realitatea din teren ne arată că, la 4 luni de la sistarea modului normal a cursurilor, copiii au început să aibă lacune educaționale (unii au uitat tabla înmulțirii, unii au început să aibă dificultăți la citire, etc). Dincolo de echipa permanentă de pedagogi sociali ,,Ana și Copiii”, asociația a întărit suportul educațional oferit copiilor atât cu ajutorul voluntarilor, cât și cu ajutorul învățătorilor sau profesorilor care au acceptat invitația noastră de a veni în centre și a le oferi sprijin celor mici.

„În contextul în care, din toamnă, se estimează că școala va presupune 50% timp fizic și 50% timp online, în lunile ce au rămas este extrem de important să gasim soluții pentru alfabetizarea digitală a copiilor, dar și a părinților.

Deși centrele noastre joacă un rol educațional extrem de important în viața copiilor, prin ajutor la teme și activități diverse, de educatie non-formală, nu vom putea, din păcate, suplini și rolul vital al scolii”,   spune Daniel Bucur – pedagog social Asociația Ana și Copiii.

Școala de vară  își caută susținători

Asociatia Ana și Copiii a inițiat recent (pe lângă ajutorul la activitățile de scris, calcul, citit)  “Școala de vară pentru digitalizarea copiilor și părinților din familii vulnerabile”.

Programul este încă la inceput și își caută și alți susținători dincolo de personalul deja implicat în activitățile acestuia, fie în rândul voluntarilor specialiști, fie în rândul donatorilor, care să acopere parte din costurile necesare pentru specialiștii care suțin cursurile. Cei mai multi dintre copiii din programele asociatiei nu foloseau un device smart înainte de starea de urgență și alertă, ca atare nu au cunoștințe și abilități în aceasta directie.

Mai mult, aproximativ 80% dintre parintii copiilor din cele 3 centre ,,Ana si Copiii” au un nivel redus de educație, care, cumulat cu vârsta, face ca abilitățile autodidacte să fie extrem de reduse.

În acest sens, pentru a putea fi un suport pentru copiii lor în procesul de educație digital, este de asemenea vitală alfabetizarea digitalăinclusiv a părinților copiilor din programele noastre. Situația este cu atât mai dificilă pentru familiile vulnerabile în care există copii cu vârstă mai mică(clasele I-IV). Aceștianu sunt încă independenti când vine vorba de procesul de învatare și au nevoie de sprijinului unui adult în setarea cadrului de invățareși păstrare a focusului pe această sarcină. Studiile indică dreptvârsta de la care copiii devin autonomi în procesul de învatare de 12 ani. Ca atare, în contextul lucrului de acasă,sprjinul părinților face diferențaîntre reusităși eșec”, declară  Luminița Nica, pedagog social Asociația Ana și Copiii.

Specialiști cu experiență îi vor instrui pe cei mici în folosirea device-urilor de învățare online, dar și a platformelor dedicate pe care le folosește fiecare instituție de invățământ.

Vizăm un pachet de minim 6 ore instruire/participant (copil/ părinte) pentru 180 de copii și 60 de părinți. În ceea ce priveste achizitia de echipamente, în urma promulgării legii prin care fiecare profesor și părinte pot primi la cerere un laptop sau o tabletă, familiile din programele noastre sunt consiliate pentru accesarea acestor drepturi. Cu ajutorul donațiilor în produse din partea persoanelor fizice, o parte dintre copii au primit deja un device care să îi ajute în invățarea online”, explică Oana Bulmaga, sustainability coordinator Asociația Ana și Copiii.

Prioritare în această perioada rămân, de asemenea, activitățile de scris, calcul și citit care să îi sprijine pe copii să aibă baza necesară de a relua cursurile alături de ceilalți colegi ai lor, atunci când acest lucru va fi posibil, și să fie evitată situația de abandon școlar și chiar familial, la care sunt expuși, din păcate, mulți copii din familii vulnerabile, în ultima perioadă.

Săptămanal, copiii participă în continuare la activități diverse de educație non-formala (igienă personală, siguranță în apă, crearea unei rutine zilnice de lucru, etc).

Cum poți susține ,,Ana și Copiii” în această perioadă

  • Achiziționează cadouri cu suflet realizate în Atelierul de creatie ,,Ana si Copiii” – acestea pot fi văzute și ridicate direct de la centrul din Bucuresti (str. Stoica Ludescu 14, la 5 min. de stația de metrou Basarab) sau trimise prin curier. Albumul complet cu obiecte, aici îl găsiți: https://bit.ly/2Cum0QE
  • Ajută cu donații în alimente – prin curier, prin intermediul lanțurilor alimentare care livrează online sau direct la centrul din Bucuresti al asociației. Pentru a acoperi necesarul de alimente, atât echipa, cât și copiii, părinții și voluntarii au lucrat în această perioadă în “Grădina copiilor” de la Centrul din Prahova (Urlați), care produce lunar  zeci de kilograme de legume proaspete.
  • Fă o donație în bani – aici găsiți principalele canale prin care puteti sprijini financiar asociatia: https://anasicopiii.ro/vreau-sa-donez/ (cont bancar, plata online, PayPal, etc)