În ziua în care se împlinesc 44 de ani de la cutremurul din 1977, ministrul Dezvoltării spune că 1 miliard de lei a fost prevăzut de guvern pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic.
Va fi un program multianual, care va fi viza nu doar reabilitarea clădirilor de locuințe, ci și a instituțiilor publice, a spus ministrul Cseke Atilla, la o dezbatere organizată de Academia Română:
„Guvernul își propune ca în acest mandat, până în 2024, să avem un fond la dispoziție de 1 miliard de lei pe consolidare de clădiri cu risc seismic.”
Ministrul Dezvoltării a mai spus cum i-ar putea ajuta statul pe proprietarilor de locuințe care nu au suficiente fonduri pentru plata lucrărilor de consolidare a clădirii:
„Fiind un program de interes public, este investiția statului în siguranța cetățeanului. În mod categoric vom introduce garanții, pentru că nu vrem să dăm drumul la samsari care să facă afacere.”
Bucureștiul este capitala europeană cu cel mai mare risc în caz de cutremur, a amintit primarul general Nicușor Dan. El a spus că reprezintă o prioritate consolidarea clădirilor din Capitală și este nevoie de o nouă expertiză privind riscul seismic al acestora:
„Am început în acei ani, 1998-2000 procese de evaluare, dar nu le-am terminat. Unul din lucrurile pe care ni le-am propus anul ăsta a fost să expertizăm clădiri care însumează 500.000 metri pătrați.”