Confidenţialitate

400 de polițiști patrulează de săptămâna aceasta pe litoral

400 de polițiști patrulează de săptămâna aceasta pe litoral, pentru a le asigura liniștea și siguranța turiștilor.

De la începutul lunii viitoare, alți 200 de polițiști din țară vor fi detașați la Poliția Constanța, pentru a acționa în toate stațiunile de la Marea Neagră, anunță Poliția Română.

În activități sunt angrenați polițiști de la ordine publică, poliția rutieră, intervenție rapidă, investigarea criminalității economice, investigații criminale, transporturi și arme, explozivi și substanțe periculoase.

Între altele, polițiștii îi vor sfătui pe turiști și ce măsuri trebuie să ia pentru a nu deveni victime ale furturilor din camere de hotel, de pe plajă sau  din mașini.

 

Pe parcursul sezonului estival, polițiștii vor organiza întâlniri cu administratorii hotelurilor pentru consilierea acestora cu privire la măsurile de siguranţă necesare pentru prevenirea furturilor din camerele de hotel.

 

Totodată, polițiștii acționează pentru siguranța turiştilor care sosesc în Portul Constanţa la bordul navelor de croazieră, itinerariile de deplasare a acestora şi obiectivele vizitate fiind monitorizate.