Confidenţialitate


400 de alergători s-au înscris în Team HOSPICE la Semimaratonul București


400 de alergători s-au înscris în Team HOSPICE la Semimaratonul București

400 de alergători Team HOSPICE powerd by Kaufland România vor lua startul în 14 mai, în Piața Constituției, la Semimaratonul OMV Petrom. Cu toții au decis să se alăture cauzei HOSPICE și să dedice alergarea lor copiilor și adulților cu boli incurabile din România.

Și în acest an echipa Europa FM face parte din Team HOSPICE.

„Team HOSPICE îți dă o stare de bine. Este ceva acolo, o motivație aparte – pașii tăi însemnă sprijin pentru cineva aflat într-o altfel de cursă, mult mai dificilă”, spune Florentina Opriș.
„Efortul meu la acest eveniment este unul simbolic, motivaţional, infim în comparaţie cu demersurile HOSPICE Casa Speranţei pentru susţinerea semenilor care au nevoie de ajutorul nostru”, explică Doru Todoruț (Deepcentral).

„Neimplicarea nu aduce soluții. Dacă vă pasă de cei din jurul vostru, trebuie să faceți ceva atunci când vi se oferă această șansă. Este motivul pentru care facem parte din Team HOSPICE”, cred Sonia Argint Ionescu și soțul ei, Horațiu Ionescu.

„Sunt lucruri mici care fac diferența. Gesturi simple, care aduc alinare. Să alergi pentru a susține o cauză în care crezi este minunat”, spune Adina Buzatu.

„Dacă alergarea ta este o faptă bună, cu siguranță ai mai multă putere. Este ceea ce simt eu, făcând parte din Team HOSPICE”, spune Carmen Negoiță.

„Am să alerg până voi scoate limba de-un cot, pentru ca efortul acesta va însemna ceva. Pentru niște oameni cărora boala vrea să le ia demnitatea”, spune Gianina Corondan.

La semimaraton, iau parte mulți dintre alergătorii care au mai avut și alte experiențe legate de Team HOSPICE și care și-au găsit împreună energia și resursele pentru a merge până la capăt într-o astfel de competiție. Mai mult, din aceeași echipă vor face parte și angajați ai organizației, dar și directorul executiv al HOSPICE, Mirela Nemțanu: „Participarea în Team HOSPICE este despre speranță și despre puterea oamenilor de a face bine celor din jurul lor. Eu am intrat în Team HOSPICE cu mult înainte de a face parte din organizația reprezentată de această echipă, pentru că am înțeles că lupta pe care mii de oameni o duc în România cu o boală incurabilă ar trebui să fie lupta noastră, a tuturor. Voi alerga în Team HOSPICE și în 14 mai, împreună cu cei dragi mie, pentru că HOSPICE înseamnă posibilitatea de a schimba vieți”.


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria