Peste 40 de europarlamentari, dintre care șase români, cer Comisiei Europene să investigheze rolul companiei rusești Gazprom în creșterea prețului la gaze.
Prețurile au crescut în ultimele luni, contribuind la creșterea costurilor energiei electrice. Cele mai mari diferențe se resimt în Franța, Olanda, Spania și la noi în țară.
În scrisoarea către Comisia Europeană, europarlamentarii spun că suspectează că Gazprom a manipulat piața și astfel au crescut prețurile.
Eugen Tomac, din partea Partidului Popular European, este între cei care au semnat scrisoarea.
“Una dintre concluziile la care am ajuns împreună cu alți europarlamentari a fost cea cu privire la suspiciunea pe care o avem legat de lipsa de aprovizionare cu stocuri de gaze pe care trebuie să o facă Gazprom pentru companiile europene.
De fapt, de aici a plecat toată discuția, pentru că este evident că Gazprom-ul încearcă să șantajeze Uniunea Europeană, având în vedere că s-a întârziat foarte mult cu proiectul Nord Stream 2“, a declarat Eugen Tomac.
Executivul comunitar a confirmat primirea scrisorii şi a anunţat că va răspunde în timp util.
“Cererile sunt multiple, de la sancțiuni foarte ferme până la o situație în care să mergem în instanță astfel încât să fie sancționată compania respectivă, dar deocamdată așteptăm să vedem exact care sunt pașii pe care îi va propune spre acțiune comisia.”