Patru militari români au fost răniți sâmbătă, în jurul orei 10.00, în provincia afgană Kandahar, când o coloană de vehicule blindate MRAP (Mine Resistant Ambush Protected – vehicule rezistente la exploziile minelor și protejate împotriva ambuscadelor) a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat, urmat de un atac cu armament ușor de infanterie executat de insurgenți.
Infanteriștii români au acționat conform procedurilor și au respins atacul insurgent, având sprijin terestru și aerian din partea forțelor americane, a declarat – pentru Europa FM – purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Oliver Anghel.
Potrivit Mediafax, cei patru militari răniți în urma incidentului au fost evacuați pe cale terestră către spitalul militar al Bazei Aeriene Kandahar, toți fiind conștienți și în stare stabilă.
În urma evaluării medicale, militari au fost internați, doi dintre ei cu fracturi în zona membrelor inferioare, unul cu traumatism cranian închis și cel de al patrulea cu fractură toracală. Starea lor este stabilă.
Detalii cu privire la identitatea militarilor implicați în acest incident vor fi făcute publice, conform procedurilor-standard aplicabile, numai după informarea familiilor acestora.
Conducerea MApN este informată în permanență despre situație și urmărește cu atenție evoluția de sănătate a militarilor.