Sâmbătă, 4 martie, împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a devastat Bucureştiul.
Având magnitudinea 7.2, mişcarea telurică din seara zilei de 4 martie 1977 a distrus numeroase clădiri şi blocuri de locuinţe din Capitală, sub ale căror dărâmături au murit aproape 1.400 de oameni.
Mii de familii au rămas atunci fără adăpost.
Victime şi pagube au fost raportate şi în Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Vaslui, Iași, Galați și Buzău. Orașul Zimnicea a trebuit refăcut în totalitate.
Cutremurul a afectat monumente de arhitectură, oferind pretext regimului comunist să le demoleze.
La 4 decenii de atunci, Bucureştiul rămâne capitala europeană cu cea mai mare expunere seismică.
Ritmul de consolidare a imobilelor care riscă să se prăbuşească este unul lent. Aproape 300 dintre acestea sunt considerate pericol public.