Continuă controalele antidrog în rândul șoferilor. La Constanța, 2 bărbaţi sunt cercetaţi penal după ce poliţiştii au găsit în mașinile lor substanţe interzise. Iar în județul Bistriţa-Năsăud alți 2 șoferi au fost testați pozitiv pentru droguri. Unu dintre bărbați lucra ca taximetrist, deşi nu era licenţiat.
Potrivit comunicatului de presă, polițiștii constănțeni au oprit noaptea trecută 2 mașini după ce au observat deplasarea haotică pe stradă.
Șoferii, 2 bărbați de 33 și 36 de ani au ieșit pozitivi în urma testării cu aparatul drugtest. În prima mașină au fost găsite 3 plicuri ce conţineau o substanţă susceptibilă a avea efecte psihoactive.
În a doua mașină poliţiştii au găsit opt pachete din staniol, tot cu un conținut de substabțe psihoactive. Poliţiştii au întocmit, în ambele cauze, dosar de cercetare penală.
Bistriţa-Năsăud: Doi bărbați, depistaţi de poliție în timp ce conduceau sub influenţa substanţelor psihoactive
Și în judeţul Bistriţa-Năsăud 2 bărbați au fost depistaţi de poliție în timp ce conduceau sub influenţa substanţelor psihoactive, unul lucrând ca taximetrist, deşi nu era licenţiat.
În urma controlului, asupra şoferului au fost descoperite 6 plicuri ce conţineau substanţe suspete.
Poliţiştii au deschis și în aceste cazuri dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Enache
Citește și: Patru din zece români s-au confruntat cu fraude sau tentative de fraudă online | AUDIO