Lady Diana, prinţesă de Wales, a murit pe 31 august 1997 în urma unui accident de maşină la Paris, alături de iubitul ei, miliardarul Dodi Al-Fayed. A fost soţia lui Charles, prinţ moştenitor al Coroanei Britanice, de care s-a despărţit în 1992 şi de care a divorţat patru ani mai târziu. Împreună au avut doi băieţi, prinţii William şi Harry.
Nicio altă faţă regală din istoria Marii Britanii nu s-a bucurat de o asemenea popularitate şi recunoaştere internaţională, ca în cazul Lady Diana. Cum a ajuns ea să câştigile inimile tuturor? Printr-o atitudine sinceră şi foarte deschisă faţă de problemele celor din jur.
Lady Diana, Prinţesa Inimilor
Diana Spencer a fost numită ‘Prinţesa inimilor’ în urma implicării ei în nenumărate cauze umanitare. De exemplu, în 1997, cu puţin timp înainte să moară, Diana ajunge în Angola pentru a milita împotriva folosirii minelor anti-personal.
Poza în care prinţesa poartă cască de protecţie şi vestă balistică a făcut înconjurul lumii. A urmat o vizită în Bosnia, pentru a-i sprijini pe cei de la organizaţia ‘Supravieţuitorii Minelor Terestre’.
Diana a încercat să convingă omenirea să renunţe la minele anti-personal, explicând că acest tip de armă continuă să ucidă şi să schilodească multă vreme după încheierea războiului în care au fost folosite. Mai grav este că cele mai multe victime sunt copii. Curiozitatea vârstei, dorinţa de joacă şi minele uitate după război formează o combinaţie letală. Prinţesa Diana a murit cu un an înaintea semnarii Tratatului de la Ottawa, pentru care a militat cu toate puterile.
Prin acel tratat, Naţiunile Unite făceau apel la marii producători de mine, printre care S.U.A., China, Korea de Nord şi Rusia să renuţe la aceste arme.
Controverse şi după 15 ani de la moartea Lady Diana
La 15 ani după moartea Prinţesei Diana, controversele încă mai apar.
În 2008, în Marea Britanie, juraţii însărcinaţi să se pronunţe asupra cauzelor morţii prinţesei Diana şi a lui Dodi al-Fayed au concluzionat că a fost vorba de omucidere provocată de maniera neglijentă de a conduce maşina a şoferului Henri Paul şi a paparazzilor care îi urmăreau. Juriul a eliminat explicit posibilitatea unui complot, teorie susţinută de la tragicul accident de tatăl lui Dodi, Mohamed al-Fayed.
Anchetele desfăşurate de poliţia franceză şi de Scotland Yard au stabilit că moartea prinţesei Diana şi cea a lui Dodi al-Fayed au urmat unui ‘tragic accident’, provocat de viteza excesivă cu care şoferul, Henri Paul, aflat în stare de ebrietate, conducea maşina în care se aflau cei doi, în încercarea de a scăpa de paparazzi
Mohamed Al-Fayed l-a acuzat pe prinţul Phillip, soţul reginei Elisabeta a II-a, că ar fi fost în spatele conspiraţiei care a dus la moartea Dianei.
În cartea ‘Paris-London Connection: The Assassination of Princess Diana’, scriitorul australian John Morgan scrie că au existat 26 de martori în proces care au comis sperjur şi au participat la acoperirea uciderii Dianei, la ordinul unor membri ai familiei regale britanice. Acestora li s-a promis că nu vor fi acuzaţi niciodată de a fi minţit instanţa.
Autorul noului volum despre moartea Prinţesei Diana susţine că accidentul a fost şi el unul aranjat, de serviciul britanic secret MI6.
O altă carte, biografia ‘Prince William: Born to be King: An Intimate Portrait’, scrisă de Penny Junor, arată cum familia regală şi-a ascuns sentimentele după dispariţia Lady Di, infirmând teoriile conspiraţioniste.
Ducele de Cambridge nu ar fi lăcrimat deloc în public după moartea Dianei, prinţesa de Wales, deoarece William are ‘abilitatea Windsor de a-şi ascunde emoţiile’, sugerează cartea. Cartea se bazează pe amintirile lui Sandy Henney, cea care i-a pregătit pe cei doi prinţi, William şi Harry, înainte de funeraliile mamei lor, din vara anului 1997.
Diana Spencer s-a măritat cu prinţul moştenitor al Marii Britanii, Charles, pe 29 iulie 1981, devenind prinţesă de Wales. A avut cu Charles doi fii – prinţii William, născut în 1982, şi Harry, născut în 1984. A divorţat de Charles în 1996 şi a murit un an mai târziu la Paris.
După logodna cu Prințul Charles, Diana a rămas centrul atenției presei din Marea Britanie și din întreaga lume, atât în timpul căsniciei sale, cât și după divoț. Acţiunile sale caritabile, dar şi controversele de la casa regală au făcut ca Lady Diana să fie printre cele mai mediatizate persoane publice ale ultimilor 20 de ani.
Începând cu mijlocul și pânâ la sfârșitul anilor ’80, Prințesa de Wales a devenit foarte cunoscută pentru susținerea pe care o acorda mai multor proiecte caritabile.
‘În 1987, când atât de mulți încă mai credeau că SIDA se poate transmite prin atingere, Prințesa Diana a șezut pe patul unui bolnav de SIDA și l-a ținut de mână. Ea a arătat lumii întregi că bolnavii de SIDA nu merită izolare, ci compasiune și bunătate. Lucrul acesta a ajutat la schimbarea opiniei întregii lumi și le-a adus speranțe bolnavilor de SIDA.’, sublinia Bill Clinton rolul prinţesei în lupta contra HIV/SIDA.
În ianuarie 1997, fotografii cu Prinţesa Diana făcând turul unui teren minat din Angola purtând o cască de protecție și o haină de protecție au fost răspândite în lumea întreagă.
În luna aprilie a acestui an, o fotografie emoţionantă cu Prinţesa Diana şi cei doi fii ai său, Harry şi William, a fost văzută pentru prima dată în timpul unei emisiuni difuzate de BBC. Imaginea o surprinde pe Lady Di cu un zâmbet larg pe chip, în timp ce prinţii Harry şi William par mai degrabă plictisiţi. Cei doi îşi petrecuseră întreaga zi pozând alături de mama lor sau urmărind-o în timp ce era fotografiată. Fotografia a fost realizată de Lordul Snowdon, fostul soţ al Prinţesei Margareta