Confidenţialitate

#30în30: Anul 1991

Lansat chiar în ianuarie 1991, hitul trupei Scorpions ia avânt după lovitură de stat care – până la sfârșitul anului – va duce la prăbuşirea Uniunii Sovietice. Este anul în care Germania reunificată își demontează complet Zidul Berlinului – păstrând doar câteva bucăți, că amintire a istoriei unei națiuni divizate.

Sunt vremurile în care şi românii prind gustul libertăţii. Pot să vorbească despre oricine şi orice, stau la coadă la ziare – îmbătaţi de abundenţa de opinii, dar salariile li se împuţineaza în buzunare şi bancnotele îşi subţiaza valoarea cu o viteză năucitoare. Doar pe parcursul anului 1991, descoperim bancnota de 500 de lei, apoi pe cea de o mie şi – imediat – hârtia de 5.000 de lei.

România face în ’91 primul pas oficial spre Vest, devenind invitat special în Consiliul Europei, garant al democrației. Iar în aprilie, preşedintele Franţei, Francois Mitterand, e primul șef de stat occidental ce pășeste pe pământ românesc după Revoluția din ’89, în vizită la București. Nu lipsesc protestele celor care acuză că la vârf nu s-a schimbat nimic.

În 1991 intră în vigoare legea fondului funciar, menită să le redea românilor pământurile și pădurile confiscate de comuniști la colectivizare. Deși se formează comisii de retrocedare, unii își calculează singuri pe unde aveau terenurile naționalizate.

Nu doar pământurile, ci însăşi lumea îşi schimbă rapid graniţele şi stăpânii. 1991 e anul în care o lovitură de stat eșuată la adresa lui Mihail Gorbaciov se încheie – totuși – cu demisia acestuia de la cârma URSS.

Un gest care duce la destrămarea Uniunii. Rând pe rând, republici foste sovietice îşi declară independenţa. Inclusiv vecinii noştri de atunci înainte – Ucraina şi Republica Moldova.
Iar în Iugoslavia vecină, încep războaie – după ce Slovenia și Croația își declara independența față de Belgrad.

Pentru România, 1991 e anul încă unei mineriade devastatoare. Împinși de revendicări economice, minerii conduşi de Miron Cozma iau cu asalt gara din Petroşani, o devastează, deturnează 3 trenuri şi ajung iar în Capitală.

Iniţial, sunt aclamaţi de bucureştenii care vor şi ei salarii mai mari, preţuri fixe şi locuri de muncă sigure. Dar ortacii devin din nou violenţi. Atacă forţele de ordine, iau la bătaie şi civili.

Premierul Petre Roman demisionează, iar la guvernare ajunge un cabinet tehnocrat, condus de Theodor Stolojan.
Este al doilea an de libertate și e în primul rând o libertate a cuvântului.

Radiourile şi ziarele sunt la mare preţ. UNIFAN se divide – și astfel apare și FUN Radio.
Tot 1991 e anul de naştere al revistei de satiră Academia Caţavencu.

În fotbal, vara lui ’91 consemnează o premieră pentru Universitatea Craiova: după un final de sezon dramatic, oltenii câștigă atât campionatul, cât și Cupa României.

Tot în ’91 – și tot în fotbal – are loc primul export major de antrenor: Mircea Lucescu pleacă la Brescia, unde îi va duce apoi pe Hagi, Mateuţ, Dănuţ Lupu, Răducioiu şi Sabău. Cu ei, Brescia promovează în Serie A.

Pe 24 noiembrie 1991, vestea morţii lui Freddie Mercury îi loveşte din plin pe fani. Cu o zi înainte – anunțase public că este bolnav de SIDA, după ani în care doar membrii trupei Queen apropiaţii au ştiut că e seropozitiv.

Pe final de 1991 se adopta, prin referendum, şi Constituţia post-decembristă a României, cu mici modificări, aceeaşi pe care o avem şi azi.
Se întâmpla acum 28 de ani.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.