Confidenţialitate

#30în30: Anul 1990

Desprinderea de comunism s-a dovedit dificilă. În ianuarie 1990, sub presiunea demonstrantilor, Partidul Comunist e scos în afara legii. Televiziunea de stat nu transmite protestul, pe motiv că e ceață.

Partidele istorice se reînființează, dar – în discursul puterii – liderii lor, Corneliu Coposu, Ion Rațiu și Radu Cîmpeanu, sunt demonizați.
Primele două luni ale anului – și deja au loc două mineriade: oponenții sunt bătuți, iar sediile partidelor – altele decât FSN-ul lui Ion Iliescu – sunt devastate.

Într-un climat de manifestații și contramanifestații, România se pregătește de primele alegeri libere după mai mult de o jumătate de secol.

În martie 1990, manifestanții de la Timișoara fac publică Proclamația care, la punctul 8, cere nomenclaturii comuniste să stea deoparte de funcțiile publice timp de 10 ani.
Primită cu aplauze de opoziție, e contestată de susținătorii puterii.

Ion Iliescu și FSN obțin o victorie zdrobitoare la primele alegeri libere din 20 mai, în Duminica Orbului, în față a nu mai puțin de 80 de partide. Opoziția se mută în stradă. Încă din aprilie, protestatarii ce acuzau FSN de neo-comunism blocaseră Piața Universității.

Mișcarea e redusă la tăcere violent în 13-15 iunie, de autoritățile care acuză un atac la adresa Poliţiei, Internelor, a Televiziunii şi a SRI. Oficialii sunt ajutați de muncitorii de la IMGB.

Iar minerii din Valea Jiului ajung la București în cea de-a treia mineriadă, devastează sediile partidelor de opoziție și bat bucureștenii – opozanți și, uneori, simpli trecători.

Mai marii la putere le mulțumesc.

După 43 de ani de exil, Regele Mihai încearcă să se intoarcă în România. În aprilie, Guvernul îi transmite că nu e binevenit. Face o nouă încercare de Crăciun. E blocat de autorități pe Autostrada spre Pitești și întors pe aeroport sub escortă militară, că să fie expulzat. Din nou.

Viața de zi cu zi a românilor anului 90 e invadată de bunuri din import.

Apar primii oameni de afaceri, mulți cu legături în departamentul de comerț exterior al securității.
Dar sunt înlăturate rînd pe rînd simbolurile vechiului regim – cad statuile lui Petru Groza, Lenin și cea a soldatului sovietic. Ziua națională se mută pe 1 decembrie. Și se schimbă imnul.

Românii fac cozi la chioșcurile de ziare. Tineretul liber, Dreptatea, Dimineața, România Liberă au în 1990 tiraje de câte 700.000 de exemplare. Apar și primele radiouri libere cu sprijin franco-belgian– Radio Nova, Unifun Radio și Radio Contact.

În 1990, Naționala de fotbal – condusă de Emeric Ienei – participă la Cupa Mondială din Italia. În grupe, românii îi băteau pe sovietici – vice-campionii Europei. Se opreau în optimi, dar Cupa Mondială marca eliberarea fotbaliştilor români spre occident. Hagi pleacă la Real Madrid, Rotariu la Galatasaray, Gică Popescu alegea PSV Eindhoven, Lăcătuş – Fiorentina, Lupescu – Leverkusen și lista continuă, marcând începutul poveștii “Generaţiei de Aur”.

Se întâmpla acum 29 de ani…

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.