Confidenţialitate

3000 de lei amendă pentru un bucureștean care a abandonat 5 pui de pisică pe stradă

Un bucureștean a fost amendat cu 3.000 de lei de Poliţia Animalelor după ce a abandonat cinci pui de pisică pe o stradă din București.

Bărbatul a ieșit dintr-o curte cu o sacoșă de hârtie în mână pe care a lăsat-o lângă un coș de gunoi, în centrul istoric al Capitalei.

Comportamentul bărbatului a fost surprins de sistemul de monitorizare video gestionat de Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti, iar un echipaj, aflat pe itinerariul de patrulare, a fost trimis să facă verificări. La faţa locului, poliţiştii locali au descoperit că din sacoşa de hârtie răzbeau scâncetele a cinci pui de pisică, abia născuţi. Treamurau şi le era foame. Pisoii au fost recuperaţi, duşi la secţia de Poliţie Locală din Centrul Istoric şi hrăniţi cu pipeta. Apoi, după ce s-au întremat, au fost transportaţi, în siguranţă, la un centru specializat”, au transmis polițiștii.

Aceștia l-au identificat pe cel care a abondonat puii cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere.

Bărbatul în vârstă de 74 de ani a recunoscut că a lăsat puii de pisică pe stradă, dar a negat faptul că ar fi proprietarul acestora.

Acesta a fost sanționat cu 3.000 de lei pentru abandonul animalelor pe domeniul public.

Foto/ Pixabay