În urmă cu 30 de ani, grupul rock din Alba Iulia al UTC-ului lansa o piesă care avea mare succes printre tineri la finalul anilor 80.
Astăzi, un fost membru al grupului Oxigen, Adrian Popa, stabilit între timp în Marea Britanie, vrea să le reamintească nostalgicilor piesa ”Blues în roșu”, așa că a făcut-o disponibilă și pe YouTube.
Grupul Oxigen a luat ființă în Alba Iulia și a fost alcătuit din Adrian Popa (chitară bass și vocal), Mihai Romcea (chitară și vocal),Daniel Bordeu (tobe), Daniel Papeș (chitară bass) și Mugurel Docan (clape) care a fost înlocuit, după ce și-a pierdut viața într-un accident rutier, de Sorin Gherghel. Între anii 1986 -1988, Oxigen nu rata niciun festival rock. În 1989 grupul și-a încetat existența. ”Motive clare nu au fost, doar s-a rupt grupul. Acum eu sunt în Marea Britanie, în timp ce ceilalți membri ai trupei au rămas în ALba Iulia”, spune Adrian Popa.