Evenimentele dedicate acestei zile au început marti dimineață, în jurul orei 8 ora României – ora la care a avut loc cutremurul cu magnitudinea 9.
A fost ținut un moment de reculegere în întreg arhipelagul – dar mai ales în regiunile sinistrate din nord-est.
Peste 18.000 de persoane au fost luate de valul uriaş care s-a abătut asupra litoralului, devastând prefecturile Miyagi şi Fukushima.
Nimeni nu a decedat din cauza exploziilor de hidrogen şi a radiaţiilor degajate, însă multe persoane au murit în cursul evacuării.
Economiștii au explicat că dezastrul de la Fukushima a afectat serios economia Japoniei. Costurile cu energia au crescut – țara urcând pe primul loc în privința importurilor din acest domeniu.
Peste 100.000 de persoane, multe în vârstă, trăiesc și astăzi în locuinţe improvizate.
Unii dintre foştii locuitori din zona Fukushima nu vor mai reveni vreodată acasă, din cauza fricii de o contaminare radioactivă.
Guvernul a decis să repună în funcţiune reactoarele considerate sigure și promite totodată o creştere a utilizării energiei regenerabile care, în prezent, deţine o pondere de doar câteva procente.