În calendarul zilelor internaţionale, 29 septembrie este dedicată inimii.
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în lume. Anual, acestea fac peste 17 milioane de victime, iar numărul este în continuă creştere.
În România, potrivit statisticii, la 30 de minute, o persoană suferă un infarct.
Bolile de inimă pot fi prevenite printr-o alimentaţie sănătoasă, fără sare şi zahăr în exces, cu mişcare fizică zilnică în spaţii nepoluate, verificarea constantă a tensiunii arteriale, plus menţinerea sub control a valorilor colesterolului şi glicemiei.