28 de persoane au fost reținute și 7 puse sub control judiciar. Procurorii îi acuză de santaj, sechestrare și lovire. Unii dintre ei, patroni de cazinouri, sunt bănuiți că au încercat să își elimine „concurența” de pe piață. Peste jumătate de milion de euro a fost ridicat la percheziții.
Peste 100 de percheziții au fost făcute în mai multe județe din țară, inclusiv la cazinouri și săli de jocuri de noroc.
În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat mai multe punguțe cu cocaină, arme, 40 de kilograme de materiale pirotehnice, mai multe arme albe și peste jumătate de milion de euro.
Au fost făcute și rețineri în cazul a 28 de persoane, din peste 40 audiate. De asemenea, șapte au fost plasate sub control judiciar.
Precizările Poliției vin ca urmare a perchezițiilor de amploare care au avut loc la mai multe adrese din București, Prahova, Brașov, Iași, Constanța, Cluj, Vâlcea și Mureș.
Vizată ar fi fost și vila interlopului Adrian Corduneanu, condamnat în prezent într-un dosar de cămătarie.
Cei reținuți activează în industria jocurilor de noroc și sunt acuzați că, începând cu anul 2018, au încercat să își elimine, prin diferite metode concurența. Potrivit procurorilor, aceștia ar fi șantajat alți proprietari de cazinouri și de jocuri de noroc. Mai mult, sunt bănuiți de sechestrare de persoane, lovire și distrugere.
Mai mult, membrii rețelei sunt bănuiți că își lăsau și clienții care câștigau sume considerabile fără respectivii bani.
Citește și: Anchetă la INML, după ce două persoane decedate au fost încurcate. Greșeala a fost descoperită după 3 luni