Confidenţialitate

2,7 mil euro pentru primii ochi artificiali

După ce au analizat modul în care funcţionează ochii insectelor, oameni de ştiinţă din Elveţia, Germania şi Franţa au proiectat şi au construit, în miniatură, primii ochi artificiali compuşi, pe deplin funcţionali.

Ochiul compus artificial ar putea fi utilizat în domenii în care detectarea panoramică a mişcării este esențială.

Potrivit Comisiei Europene, la proiect au colaborat cinci instituţii: EPFL (Elveţia), Universitatea Aix-Marseille şi CNRS (Franţa), Institutul Frauenhofer pentru optică aplicată şi inginerie de precizie (Germania) şi Universitatea din Tübingen (Germania), care au lucrat împreună timp de 45 de luni (1 octombrie 2009-30iunie 2013).

Bugetul întregului proiect este de 2,73 milioane euro, dintre care 2,09 milioane euro provin din fonduri UE.