Focșaniul nu este asociat cu spiritul Revoluției din 1989. Cumva firesc, pentru că evenimentele din decembrie 89 nu au avut amploarea celor din Capitală ori de la Timișoara.
Acest lucru nu înseamnă însă că în orașul aflat la granița dintre Moldova și Țara Romanească a fost liniște. Revoluția începută la Timișoara era binecunoscută la Focșani, unde Europa Liberă era ascultată mai mult că niciodată. Teama oamenilor parcă începuse să dispară, lăsând loc speranței.
Manifeste care îndemnau lumea să iasă în stradă erau împrăștiate pe întuneric în scări de bloc. Pe 22 decembrie, muncitorii din zona industrială au dat semnalul.
Au intrat în grevă și au pornit spre Piața Unirii, locul unde se înfăptuise Unirea de la 24 ianuarie.
Mulțimea a luat cu asalt Consiliul Popular și a devastat tot ce i-a ieșit în cale. În fața clădirii, adică în Piața Unirii, s-a înălțat un adevărat foc de tabără, un rug pe care au ars portretele dictatorului Ceaușescu, documentele găsite în clădirea conducerii de atunci a județului, mobilierul aruncat pe ferestre, după ce geamurile au fost sparte.
Pe foc au ajuns până și alimente de la bufetul tovarășilor, inclusiv banane și portocale, fructe de negăsit pentru oamenii de rând, dar a căror prezență la bufetul partidului a înfuriat lumea.
N-a apărut nimeni să potolească demonstranții. Miliția era ascunsă. De la balcon, cel mai cunoscut revoluționar al Focsaniului, Paraschiv Usturoi, care între timp a decedat, clama libertatea.
Primul așa-zis președinte de județ în 1990 a fost Liviu Ioan Stoiciu, un poet dizident, de care auzise toată lumea de la Europa Liberă. Stoiciu a fost pur și simplu luat pe sus de mulțime și instalat în funcție. Apoi au început să apară zvonurile care au stârnit isteria generală în oraș: Focșaniul e invadat de teroriști, spuneau oamenii.
S-a tras în blocurile de langă unitățile militare, iar urmele gloanțelor trase în acele zile se văd și astăzi. Nu se știe însă cine a tras. Oamenii s-au mobilizat, au format patrule și filtre, amplasate la toate intrările în oraș. Nici o masină nu mai putea intra în Focșani fără să fie atent verificată.
”În acele zile, toți am simțit fericire, teamă, dar mai ales nesiguranță. (…) S-au format patrule la intrarea în oraș, chiar și în oraș. Se verificau toate mașinile. Se căutau arme, explozibili. Mașinile au fost practic răvășite, scoase banchete etc. Cred că s-a făcut un exces de zel atunci”, povestește un focșănean care a luat parte la mișcările din acele zile.
Apoi s-a lansat zvonul că teroriștii au otrăvit apa de la rețeaua publică. Nimeni nu mai ieșea din case, de teama teroristilor. Cîțiva suspecți au fost luați pe sus, dar până la urmă s-a dovedit că erau simpli cetăteni, nicidecum teroriști.
Revoluția de la Focșani s-a încheiat, practic, înainte să înceapă. De aceea, adevărati revoluționari ai orașului s-au regăsit în linia întîi în Capitală. Gabriela avea atunci mai puțin de 18 ani. a fugit de acasă și a luat primul tren spre București.
”În București era haos, toată lumea era debusolată, se trăgea din toate părțile. Eu am fost la televiziune. Faptul că am fost acolo nu m-a îndemnat să iau carnet de revoluționar și să beneficiez de drepturile aferente. Ceea ce am făcut, am făcut-o pentru mine, pentru familia mea.”, povestește Gabriela.
Focșaniul are 10 eroi martiri, toți tineri, care au murit în diferite puncte fierbinți ale Bucureștiului, în decembrie 1989, iar un monument ridicat în zonă Pieței Unirii le aduce aminte focsănenilor că au și ei eroii lor.
Sursă foto: liviuioanstoiciu.ro
