În noaptea de 19/20 decembrie 1989, muncitorii schimbului 3 din mai multe întreprinderi craiovene au fost urcați, de milițieni, într-un tren și trimiși la Timișoara, pentru a-i bate pe revoluționarii de acolo.
Oamenii știau că Timișoara a fost atacată de „derbedei” unguri, însă ajunși în gara din orașul de pe Bega, au aflat că, de fapt, era vorba despre o manifestație împotriva lui Nicoale Ceaușescu.
Pe 21 decembrie muncitorii s-au întors acasă, iar o zi mai târziu angajații de la Fabrica de Avioane și de la Întreprinderea de Utilaj Greu au plecat spre Piața Prefecturii să lupte contra comunismului.
Lor li s-au alăturat angajații de la Electorputere. Muncitorii de aici au distrus poarta fabricii cu un camion, pentru că șefii întreprinderii o sudaseră.
În Piața Prefecturii, s-au adunat peste 100 000 de oameni, care-l cereau primar fie pe Tudor Gheorghe, fie pe Ion Oblemenco.
La Casa Albă, în zona Pieței Prefecturii a fost instalat un simulator de zgomot, care i-a făcut pe oameni să creadă că se trage asupra lor, dispersând mulțimea. Craioveni care s-au aflat atunci în centrul orașului susțin,însă, că au fost persoane rănite de gloanțe.
Alții își amintesc de tineri uciși fără motiv, pentru că nu participau la revoluție, ci doar se aflau la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit.
Spre seară, asupra unităților militare de pe strada Caracal a început să se tragă. Vinovați ar fi fost – așa cum se spunea atunci – „teroriștii”.
Militarii au ripostat, iar „teroriștii” au fugit. Urme ale gloanțelor trase au putut fi observate mulți ani după aceea în blocurile aflate vizavi de unitatea militară.
A fost o revoluție forțată, în Craiova – spun mulți dintre locuitorii orașului – un haos creat de dezinformare și de simulatoare.
La 27 de ani la Revoluție craiovenii nu sunt convinși că lucrurile merg mai bine.
26 de oameni au murit, iar alți 60 au fost răniți, conform raportărilor.
