Confidenţialitate

27 de ani mai târziu: Revoluția la Arad

La Arad, Revoluția a început pe data de 21 decembrie la ora 7.40 de minute, când muncitorii de la Fabrica de Orologerie au ieşit în stradă.

Oamenii au mers încolonaţi către o altă mare fabrică din acea vreme, Strungul, care se afla în apropiere. Au trecut apoi pe la Uzina Textilă , pe la fabrica de mobilă şi cea de vagoane, de unde au mers în faţa Palatului Administrativ, la km zero, unde se aflau structurile de conducere adminsitrative şi ale PCR.

Pe drum, în zona Bisericii Roşii, au întâlnit primii militari care au încercat să-i oprească trăgând focuri de armă către cer, însă revoluţionarii au mers mai departe.

Primăria era  înconjurată de taburi şi militari pentru a apăra ceea ce reprezenta încă în acel moment autoritatea statului.

Câteva zeci de mii de oameni s-au adunat în piaţa din faţa primăriei în orele care au urmat și au stat acolo și peste noapte.

Primii revoluţionari au reuşit să intre în Palatul Administrativ pe data de 22 decembrie.  Printre ei, actorul de la Teatrul de Stat din Arad, Valentin Voicilă, care a devenit din primul moment vocea şi liderul Revoluţiei de la Arad.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Când Nicolae şi Elena Ceauşescu au fugit, piața din fața primăriei era plină. Se aproximează că ar fi fost peste 100 mii de oameni.

Cu toate că armata a fraternizat cu revoluţionarii, în Arad au murit oameni. A fost o diversiune generalizată. Cine a tras în oameni? –  rămâne încă o întrebare fără răspuns.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Un om a murit chiar în Palatul Administrativ.

 

Printre cei care au murit la Arad se află şi un cetăţean maghiar. Toth Sandor a venit în oraş, ca să ducă ajutoare. El a fost împuşcat în noaptea de 22 către 23 decembrie, în zona podului Decebal. În acel loc, în memoria lui s-a ridicat un moment.

În oraş sunt clădiri care păstrează încă urmele gloanţelor care s-au tras în decembrie 1989. Acestea  mai pot fi văzute la etajele superioare ale unui hotel din apropierea unităţii militarea Cetatea Aradului, unde au fost cazaţi oficiali veniţi cu trupe speciale de la Bucureşti, sau pe clădirea Băncii Naţionale a României, aflată vizavi de primărie.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Municipiul Arad este al doilea oraş din ţară care s-a solidarizat cu manifestările anticomuniste de la Timişoara în Revoluţia din 1989.

În total, au murit aici 19, iar 38 de răniţi în acele zile, în timp ce  5 arădeni au murit la Timişoara, Turda şi Bucureşti.

Sursa Foto: vestic.ro