Confidenţialitate

Președintele Iohannis: Se încearcă intimidarea celor care aplică legea

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că în România se încearcă acreditarea ideii că procurorii sunt inamicii societăţii şi a subliniat că aceştia sunt de aceeaşi parte a “baricadei” cu cei care doresc aplicarea legii.

”Observăm în unele discursuri politice și mediatice o tot mai mare grijă față de soarta unor inculpați și condamnați penal, care sunt evident deranjați că sistemul judiciar își face treaba în ceea ce-i privește tulburându-le liniștea și afectându-le bunăstarea. Să fim bine înțeleși: Constituția României nu face nicăieri despre dreptul la liniște al celor care încalcă legea. Se încearcă intimidarea celor care aplică legea. Românii nu își doresc ca infractorii să facă legea și magistrații să fie subordonați politicului. Voi rămâne un susținător ferm al unei Justiții independente și funcționale”, a declarat Klaus Iohannis la bilanțul Parchetului General pe anul 2017.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Șeful statului a mai atras atenția că în România a devenit un “obicei” să se dezbată statutul procurorilor, caz în care a susţinut că se face “în mod deliberat” o confuzie pentru a se încerca o slăbire a independenţei acestora.

”Sintagma din Constituție este <<sub autoritatea ministrului Justiției>> și în niciun caz <<în subordinea ministrului Justiției>>. Se face în mod deliberat o confuzie între aceste două sensuri tocmai pentru a se induce ideea unui control mult mai amplu supra procurorilor decât cel prevăzut de legea fundamentală”, a spus Klaus Iohannis.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a reacționat pe Facebook:

”Pentru corecta informare a opiniei publice: Art.132 din Constitutie prevede că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului justiției. Nimeni nu a afirmat că procurorii își desfășoară activitatea sub controlul ministrului justiției”, a scris Toader.