Aproximativ 25.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi mobilizaţi în perioada minivacanţei de Crăciun.
“Până în a doua zi de Crăciun, vor fi mobilizaţi aproximativ 25.000 de angajaţi ai MAI, în majoritate poliţişti, pompieri, salvatori SMURD, jandarmi şi poliţişti de frontieră”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.
Ea a adăugat că 1.400 de poliţişti rutieri se vor afla zilnic în stradă pentru a veni în ajutorul conducătorilor auto, precum şi pentru fluidizarea circulaţiei, evitarea blocajelor şi prevenirea accidentelor grave.
“Pentru descurajarea şoferilor care, în ciuda pericolului, vor apăsa prea mult pedala de acceleraţie, echipajele de Poliţie Rutieră vor acţiona zilnic cu 270 de aparate radar“, a precizat Monica Dajbog.
Totodată, pe perioada minivacanţei de Crăciun, aproape 16.000 de poliţişti şi jandarmi vor acţiona în fiecare zi pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, notează Agerpres.
“O atenţie deosebită va fi acordată celor 15.720 de lăcaşuri de cult unde se vor organiza slujbe religioase cu prilejul Crăciunului, la 160 dintre acestea participând un public foarte numeros”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MAI.