23 noiembrie, a devenit, de câțiva ani, la Constanța, Ziua Comunităților etnice.
Constănțeni și reprezentanți ai tuturor etniilor se adună în centrul istoric al orașului pentru a recrea momentul istoric al festivităților prilejuite de revenirea Dobrogei la România.
În noiembrie 1878 prin decret al regelui Carol I toți locuitorii Dobrogei, indiferent de etnie sau religie, deveneau cetățeni români.
În data de 23 noiembrie 1878, când autoritățile românești au ajuns la Constanța pentru a prelua administrativ Dobrogea de la autoritățile țariste, au fost așteptate cu entuziasm de mii de localnici.
Orașul era împodobit cu tricolorul românesc, iar în port sute de drapele erau arborate pe catargele navelor.
În acea zi pe scările singurei biserici creștin ortodoxe din Constanța, biserica greacă, era oficiat primul Te Deum de eliberare, cu 5000 de participanți de toate etniile locului alături de liderii lor religioși.
Participanții la slujbă au facut apoi o poza în fața bisericii rămasă în ziarele vremii.
Această zi consacrată a istoriei dobrogene este recreată an de an la Constanța de reprezentanții comunităților etnice, care potrivit lui Nicolae Artion, liderul comunității rușilor lipoveni, este sărbătorită…
„Cu foarte multă culoare, veselie, Dobrogea chiar este un exemplu. Nu numai datorită mozaicului de convietuire etnică ci și diversității”.
Liviu Merdinian conduce comunitatea armenilor din Constanța:
„ Noi am crescut împreună. Organizatorii și frații noștri nu lasă uitat acest eveniment. Ne-am obișnuit cu binele pe care îl reprezintă Dobrogea dar am uitat câte sacrificii s-au făcut pentru așa ceva”.
Iar profesorul Aledin Amet reprezintă comunitatea tătarilor:
„Suntem prieteni în primul rând, suntem ai locului și mai mult decât faptul că sunt tătar, sunt constănțean. Pentru mine Dobrogea înseamnă acasă”.
Inițiatorul și sufletul acestui eveniment al etniilor dobrogene este șeful comunității elene din Constanța, Anton Antoniadis.
„An de an impreună cu oamenii care respectă orașul acesta o să facem acest eveniment când a fost făcută legendara poză pe treptele bisericii grecești”.
Așadar, poza de grup din 1878 a fost recreată la Constanța, urmând să fie repetată și la anul, pe 23 noiembrie. Sunt fotografii care vor rămâne în memoria colectivă a orașului, spun organizatorii.
SURSA FOTO: Europa FM / Ghiulfer Predescu