Confidenţialitate


22.000 de dolari amendă pentru un alpinist care a încercat să escaladeze Everestul fără permis


22.000 de dolari amendă pentru un alpinist care a încercat să escaladeze Everestul fără permis

Un sud-african care a încercat să escaladeze Everestul fără autorizație oficială a fost forțat să coboare de pe cel mai înalt munte din lume și va trebui să plătească o amendă de 22.000 de dolari, au informat luni autoritățile nepaleze, citate de AFP.

Ryan Sean Davy, 43 de ani, ar fi reușit, potrivit spuselor sale, să ajungă la Camp 2 — tabără situată la o altitudine de 6.400 de metri — în timpul unei urcări de aclimatizare, înainte de a fi prins.

Străinii trebuie să achiziționeze un permis, la prețul de 11.000 de dolari, pentru a primi dreptul de a escalada vârful de 8.848 metri — o modalitate pentru autoritățile din această țară himalayană săracă de a reglementa prezența pe munte, dar și de a obține câștiguri financiare importante.

Această sumă nu a fost plătită de alpinistul sud-african, care a încercat să urce în secret, încercând să se țină departe de alți alpiniști.

“L-am văzut în apropiere de tabăra de bază așa că m-am apropiat și a fugit”, a declarat pentru AFP Gyanendra Shresth, ofițer de legătură al guvernului la tabăra de bază de pe Everest.

“L-am urmărit cu un prieten și l-am găsit ascuns într-o peșteră nu departe (…) Și-a pus cortul într-un loc izolat pentru a-i evita pe oficialii guvernamentali”, a adăugat el.

Lui Davy i-a fost confiscat pașaportul și i-ar putea fi interzisă intrarea în Nepal timp de cinci ani sau practicarea alpinismului în această țară timp de un deceniu.

Potrivit AFP, este extrem de neobișnuit pentru un străin să urce pe Everest singur. Cei mai mulți alpiniști angajează cel puțin un șerpaș și beneficiază de sprijinul logistic al unei echipe la tabăra de baza.

Aproximativ 750 de persoane sunt așteptate să încerce să atingă vârful Everestului în această primăvară, în plin sezon pentru alpiniști.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…