Anul abia încheiat nu a adus rezultate memorabile la aproape niciunul dintre sporturile la care România era obișnuită să cucerească medalii, la marile competiții internaționale.
La scrimă – disciplină care a adus aurul la Jocurile Olimpice de la Rio, în acest sezon au mai venit medalii doar la echipa feminină de spadă și cea masculină de sabie.
La individual, performanța anului a scos-o Bianca Pascu, un bronz european la sabie, în competiția organizată la Tbilisi.
La plusuri mai poate fi trecut și întoarcerea în activitatea competițională a Anei-Maria Brânză Popescu.
Deasemenea, antrenor principal al lotului național a devenit Florin Zalomir, abia retras din activitate, fiindcă Mihai Covaliu a fost ales președintele al Comitetului Olimpic.
La kaiac-canoe, după episodul “delicat” al suspendării pentru dopaj al loturilor de seniori, începând din vară s-au obținut ceva performanțe.
La canoe dublu masculin, Victor Mihalachi și Leonid Carp au câștigat argintul la Europene și apoi la Mondiale, în proba de 500 de metri, dar la cea olimpică, de 100 de metri, au ajuns abia pe locul al 5-lea.
Există însă speranțe pentru viitor, fiindcă România a cucerit trei medalii, două de argint şi una de bronz – la Campionatul Mondial de juniori şi tineret sub 23 de ani, pe care l-a organizat la Bascov-Budeasa.
La gimnastică, președintele federației – Andreea Răducan se declara mulțumită de ceea ce s-a obținut până la Mondiale, unde evoluția nu a fost deloc una onorantă – România întorcându-se fără nicio medalie și cu Larisa Iordache accidentată grav.
Speranțele erau mari, mai ales în urmă rezultatelor de la Campionatul European, organizat la Cluj și care a adus laude din partea forurilor internaționale.
În aprilie, delegaţia României a obţinut două medalii de aur prin Marian Drăgulescu la sol şi Cătălina Ponor la bârnă, una de argint prin Marian Drăgulescu la sărituri şi una de bronz prin Larisa Iordache la bârnă.
La Mondiale cea mai bună performanţă a fost tot a lui Marian Drăgulescu, locul 4 la sărituri, el fiind de altfel singurul român calificat într-o finală la această ediţie. Anul 2017 reprezintă și finalul carierei Cătălinei Ponor. În vârstă de 30 de ani, sportivă din Constanţa şi-a anunţat retragerea din activitate, ultimul concurs la care a participat fiind Openul Mexican din noiembrie, unde a câştigat două medalii de aur şi una de argint.
În carieră să, Cătălina Ponor cucerit 23 de medalii la competiţiile majore: 5 la Jocurile Olimpice – 3 aur, un argint și un bronz, 5 la Campionatele Mondiale – 3 argint şi două bronz şi 13 la Campionatele Europene – 8 de aur, două de argint şi 3 de bronz.
Un sport la care s-au obținut performanțe bune și foarte bune în 2017 a fost tenisul de masă.
La feminin, România a cucerit după 12 ani, un titlu continental pe echipe, formată din Daniela Dodean Monteiro, Eliza Samara, Szocs Bernadette, Adina Diaconu şi Irina Ciobanu – care face parte încă și din lotul de junioare.
În 2018, Campionatele Europene de juniori şi cadeţi vor avea loc la Cluj-Napoca, iar președintele federației, Cristinel Romanescu declara că unul dintre punctele la care ea ține în mod deosebit este menținerea încrederii în talentele românești, fără să atragă și să naturalizeze sportivi asiatici, că majoritatea celorlalte foruri din Europa.
Cele mai bune rezultate în 2017 le-a avut însă, de departe, tenisul. Pe lângă Simona Halep – ajunsă lidera mondială, Horia Tecău câștigător la dublu la US Open și Irina Begu – triumfătoare și la simplu și la dublu la Open-ul de la București, s-au remarcat și juniori. România a avut, în premieră, doi sportivi de 16 ani: Nini Dică şi Nicholas Ionel, în finală de la “Orange Bowl”, cunoscut că şi Campionatul Mondial al tinerilor.
Deasemenea, în țară s-au organizat meciuri de Cupa Federațiilor, iar la Piatră-Neamț se va juca o întâlnire de Cupa Davis în 2018. În plus, au avut urcări notabile Marius Copil, care a intrat pentru prima oară în Top 100 și a încheiat anul pe poziția a 93-a și Mihaela Buzarnescu, autoare a celui mai spectaculos salt în ierarhie. Jucatoarea de 29 de ani a fost la începutul sezonului pe locul 540 și a terminat pe treaptă a 55-a.
Singură dezamăgire este echipa de Cupa Davis, care fără să conteze pe cei mai buni tenismani: Marius Copil, Horia Tecău și Florin Mergea, a căzut după 24 de ani în al 3-lea eșalon valoric mondial.
În fine, un alt sport care aducea odinioară multe medalii, boxul amator, a avut un an “tulbure”, cum era de așteptat, având în vedere că are și singură federație care n-a mai primit buget de la Ministerul de resort în ultimii doi ani. Prin urmare, la Mondialele de seniori se calificase doar Mihai Nistor, care s-a accidentat și nu a participat. La juniori nu au lipsit rezultatele, dar nici eșecurile majore.
La Campionatul European de cadeți de la Râmnicu-Vâlcea, medalii de aur au fost cucerite de Robert Jitaru (cât. 56 kg), Andrei Arădoaie (cât. 81 kg), Daniel Dumitru (la 76 kg), argintul a fost obţinut de Ionuţ Albert Potoceanu (105 kg), în timp ce bronzul a fost câştigat de Cristi Răzvan Filip (91 kg). La CE de tineret din Antalya, Eusebiu Iulian Tîrzoman (43 kg), Tavi Dobre (46 kg), Mădălin Popescu (50 kg), Andrei Toboşaru (la 57 kg), iar la CE de juniori de la Albena, Marco Antonio Manea (la 44,5 kg), Andrei Musteţ (56 kg), Constantin Dragoş Guzgă (90 kg) şi Ştefan Panaitescu (80 kg), toţi la CE de cadeţi de la Râmnicu Vâlcea.
O “pată neagră” a boxului românesc a apărut în 2017 după ce 4 sportivi, Marian Ciprian Dumitru (48 kg), David Andreas (52 kg), Ionuţ Marian Lupu (54 kg) şi Tiberiu Ionuţ Pălănceanu (63 kg), au fost retraşi de la Europenele de juniori din Bulgaria, depistaţi dopati cu furosemid, la mijlocul lunii septembrie.