’20 de ani în Siberia’ este un monolog dramatic în regia lui Sorin Misiranțu, după cartea ’20 de ani în Siberia. Amintiri din viață’ de Anița Nandriș-Cudla.
Actrița Amalia Ciolan prezintă destinul unei țărănci bucovinence, Anița, deportată împreună cu cei trei fii ai săi în Siberia, la Cercul Polar, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce Bucovina de Nord fusese ocupată de Uniunea Sovietică – AUDIO.
Separată de soțul și de mama bolnavă, pe care nu avea să-i revadă niciodată, Anița a supraviețuit regimului de înfometare, bolilor și muncii într-un mediu extrem de dur.
A reușit să își crească cei trei fii și să se întoarcă cu ei pe plaiurile natale în 1961. Cartea sa de memorii a fost tipărită abia după 1989, în România, la Editura Humanitas.
Pe de altă parte, volumul ’20 de ani în Siberia’ a fost transformat într-un scenariu radiofonic de Magda Duţu şi Raisa Radu. Montajul, în regia lui Petru Hadârcă, poate fi ascultat pe platforma eteatru.ro. Din distribuție, actrița Rodica Mandache – AUDIO.
Revenind la Teatrul Național București, spectacolul ’20 de ani în Siberia’ realizat în cadrul programului ‘Procesul comunismului prin teatru’, a avut premiera pe 16 ianuarie.
Următoarele reprezentații sunt programate pe 23, 24, 29 și 30 ianuarie, respectiv pe 7 februarie.