Mii de turişti au rămas blocaţi în staţiunile de schi din în zona nordică a Alpilor austrieci din cauza riscului mare de avalanşe.
Într-o singură zi, zăpada aşternută a depăşit o jumătate de metru.
Un schior a fost surprins, duminică, de o avalanşă la Schoppernau, relatează Bloomberg, citând Associated Press. Bărbatul nu a mai putut fi salvat. Sâmbătă, un alt schior a murit sub un val de zăpadă la Mount Teisen.
La Saalbach-Hinterglemm, pirotehniştii au reuşit, duminică, să declanşeze o avalanşă în mod controlat, notează Agerpres, potrivit informaţiilor obţinute de DPA. În staţiunea Obertauern, autorităţile au declarat că drumurile vor rămâne închise pentru traficul general până luni.
Serviciile de urgenţă au organizat un convoi pentru turiştii care doreau să plece duminică după-amiază.
Vremea nefavorabilă a perturbat traficul în mai multe zone din Austria, unde mai mulţi copaci au căzut peste drumuri, căi ferate şi linii electrice.
Sudul Germaniei se confruntă cu ninsori abundente, mai multe curse feroviare şi aeriene fiind anulate.